vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. Malu Mare, o nouă localitate unde cetățenii pot obține acte de identitate

Cetățenii din comuna Malu Mare vor avea posibilitatea ca, începând de luni, 03 februarie 2020, să poată depune cereri de eliberare acte de identitate și să obțină documentele, la sediul Serviciului Public Comunitar Local Malu Mare aflat în clădirea Primăriei Malu Mare, sat Malu Mare, str. Primăriei nr.7, jud.Dolj.

Această posibilitate este oferită de către Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj, care și-a deschis un punct de lucru în această localitate din luna noiembrie 2019, constatând un interes tot mai crescut al cetățenilor pentru a obține acte de identitate, în localitatea lor de domiciliu.

Funcționalitatea acestui punct de lucru este asigurată cu sprijinul autorităților locale și a personalului încadrat la serviciul local propriu de evidență a persoanelor, activitățile fiind desfășurate sub autoritatea și controlul Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj, până la parcurgerea tuturor etapelor necesare funcționării în regim autonom al Serviciului Public Comunitar local de Evidență a Persoanelor Malu Mare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Programul de lucru cu publicul este zilnic, între orele 08.00-12.00 atât pentru depunerea cererilor cât şi pentru eliberarea actelor de identitate.

Cetățenii din această localitate și cei care doresc să se stabilească în această localitate, pot să depună în continuare cereri și să obțină acte de identitate și de la Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova cu sediul în mun. Craiova, str. Unirii nr. 45, tel. 0251416235;

Pentru situaţii deosebite care necesită eliberarea în regim de urgență, persoanele se pot adresa direct Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj, cu sediul în mun. Craiova, str. Vulturi nr. 9, jud. Dolj.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la Serviciul Public Comunitar Local Malu Mare – tel/fax:0351430146 sau la Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj – e-mail [email protected], tel: 0351437039, fax:0251421624.

Politica