vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Reabilitarea Colegiului Carol I, la mâna unei comisii inexistente

Proiectul de consolidare a clădirii în care funcţionează Colegiul Naţional „Carol I“ şi Opera Română Craiova este, încă, la un nivel de așteptare, dar primarul Craiovei, Mihail Genoiu, speră ca lucrările să înceapă cât mai curând. În cadrul unei conferințe de presă, edilul din Bănie a reamintit când a apărut Opera Română în programul CNI și susține că lucrările sunt întârziate la Ministerul Dezvoltării.

„Opera Română a apărut în programul CNI în anul 2018, odată cu programul de guvernare PSD. În data de 03.08.2018, noi am predat către CNI tot ce înseamnă amplasament și documentație de la Opera Română. În momentul acesta, lucrările sunt întârziate la Ministerul Dezvoltării. Documentația care a fost predată în anul 2018 avea deja obiective de 4 ani și, bineînțeles, CNI a solicitat o actualizare. În cursul anului 2019, documentația a fost depusă spre avizare la CNI. Comisia tehnică a CNI a avizat-o, după care a fost depusă la Ministerul Dezvoltării. În data de 10 octombire 2019, Comisia Tenică a CNI a avizat, în final, această documentație”, a declarat primarul Craiovei.

Mihail Genoiu a explicat că, în momentul de față, nu există o comisie numită și este de părere că proiectul de consolidare a clădirii, în care funcţionează Colegiul Naţional „Carol I“ şi Opera Română Craiova este întârziat în mod intenționat, din motive politice. Tot Genoiu și-a rugat colegii politicieni din oraș să „deblocheze aceste lucrări”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„După ce s-a schimbat Guvernul, se așteaptă modificarea comisiei de către domnul ministru. La ora aceasta nu există o comisie. Indiferent de ce s-ar întâmpla, această construcție este precum stadionul de fotbal: a intrat pe un făgaș, se va finaliza. Important este când. Mai repede, mai încet? Depinde cum vrem. Dacă vrem să o amânăm, să vedem dacă avem șanse la Primăria Municipiului Craiova și după aceea să ne atribuim toate meritele, atunci vrem să o întârziem. Eu transmit acest mesaj craiovenilor ca un fost elev al Colegiului Carol I, ca un om care ține la ce este al Craiovei. Haideți să facem tot ce ne stă în putință să urnim aceste lucrări, acum. După această comisie pe care domnul ministru va avea bunăvoința să o numească, urmează o altă etapă. Urmează ca ministerele care sunt implicate să-și dea ok-ul și avizele pentru această documentație. Aceste lucruri se pot întâmpla, dacă Guvernul dorește, într-o lună sau se pot întâmpla într-un an de zile, poate și mai mult. Așa cum eu am stat săptămânal pe scările CNI, așa îi rog pe colegii mei de oraș de la PNL să deblocheze aceste lucrări”.

Clădirea în care funcţionează Colegiul Naţional „Carol I” şi Opera Română Craiova a fost construită în 1895 și extinsă în 1974. A fost însă afectată atât de cutremurele din 1908, 1940, 1977, 1986 și 1990, cât și de incendiul din 1957. Potrivit informațiilor prezentate de primarul orașului, proiectul de consolidare ar avea o valoare de peste 143 de milioane de lei.

Politica