sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Polițist dublu campion la Judo, acuzaţii despre obţinerea avizului psihologic

Agentul șef principal de Poliție Paul Feroiu, dublu campion la Judo, nu mai este luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ Gorj. Acesta a fost pus la dispoziție, la sfârșitul anului trecut, pentru că nu ar fi obținut avizul psihologic, însă susține că ar fi de fapt o răzbunare, după ce ar fi anunțat că toți colegii trebuie să participe la programele de pregătire fizică și la ședințele de tragere, lucru care i-ar fi deranjat pe anumiți „ofițeri”.

„Mulți polițiști știu că prin ce mi-au făcut mie au încercat să-i sperie și pe ei, să le pună frână la gură. Cu psihologicul au spus că nu mai sunt apt Pentru SAS. Mi-au respins contestația, iar peste șase luni când am dreptul să dau, nu mai este funcția la SAS. Cu toate că am să trec testarea, va trebui să plec în altă structură, nemaiavând locul la SAS. Aceasta a fost miza, să nu mai fiu la SAS, să nu mă ocup de programele de pregătire a polițiștilor. Am făcut plângere în Contencios Administrativ. Din punctul meu de vedere, conducerea Poliției Gorj nu are vină, nu poate să treacă peste psiholog. În 14 ani de minister am luat peste 30 de medalii, individual și la echipe, la trei discipline: Judo, TIR și Unifight. De asemenea, am fost în lotul pentru două campionate mondiale pe Ministerele de Interne. Am participat doar la unul, altul a fost pierdut din motive care nu țineau de mine. Am 12 calificative de Foarte Bine și unul de Bine în activitatea profesională depusă în MAI. S-a dispus Corpul de Control al domnului ministru Vela să verifice toate aspectele”, a declarat Paul Feroiu.

În luna octombrie a anului trecut, Feroiu a câștigat titlul de campion, la individual, categoria de 90 de kilograme, + 45 de ani, la Campionatul Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, desfășurat la Călimănești, în județul Vâlcea. Agentul șef principal a fost singurul participant din județul Gorj și a făcut parte din lotul Poliției Române, reușind să ocupe locul I și cu echipa. Acesta a fost desemnat și comandant de grupă la SAS, în trecut.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Întrucât a fost declarat inapt la testarea psihologică susținută anual de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, luptătorul a fost pus la dispoziție, acesta urmând să-și desfășoare activitatea în cadrul Serviciului Logistic al IPJ Gorj”, a precizat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Sursa: gorjeanul.ro

Politica