duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Mehedinți: Înalt funcționar din Prefectură, declarație de avere mincinoasă

Un înalt funcționar public din Prefectura Mehedinți, Constantin Vintilă, șeful Serviciului Juridic, face greșeli de copil de grădiniță în documente publice, adică scrie minciuni. Culmea este că documentul public la care ne referim este chiar declarația sa de avere completată în acest an 2019.

La o simplă lecturare a actului public postat pe site-ul Prefecturii Mehedinți orice om își dă seama că la rubrica venitul anual încasat, juristul Constantin Vintilă are o problemă. Căci, potrivit documentului soția lui, inspector consilier la primăria Drobeta Turnu Severin declară un venit anual de 35.707 de lei, iar el, în calitate de Șef Serviciu la Prefectura Mehedinți declară că venitul său anual încasat este de 5459 de lei! Adică într-un an de zile juristul șef al Prefecturii Mehedinți câștigă doar 5459 de lei, lucru greu de crezut, adică minciună. Păstrându-ne buna credință în abordarea subiectului se poate bănui că la mijloc ar putea fi vorba de o greșeală de redactare, completare. Însă ea trebuie asumată, mai ales că, aveam de-a face cu juristul șef al Prefecturii Mehedinți, care, teoretic, ar trebui să știe cel mai bine, cât de mult te poate costa un document oficial mincinos, scris greșit.

Foarte important de precizat este că la finalul declarației de avere a lui Constantin Vintilă, și a tuturor celor care sunt obligați de lege să își completeaze astfel de documente publice, scrie, cu litere de- șchioapă, următorul lucru : ,,Prezenta declarație constituie act public și răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menționate.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ce avere mai are juristul cu lacune Constantin Vintilă

Potrivit declarației de avere din data 12.06.2019, juristul șef al Prefecturii Mehedinți, Constantin Vintilă deține, cu soția, trei terenuri intravilane în suprafețe de 1000 mp, 514 mp și 1000 mp, primele două în Drobeta Turnu Severin și ultimul în comuna Șimian, un apartament în suprafață de 94 mp în Drobeta Turnu Severin și un autoturism marca VW Golf. Nu are datorii la bănci iar bani deoparte susține că deține doar un deposit bancar de 9500 de euro la BRD.

Celălalt Vintilă din Prefectură, Ion, pensionarul de la pompieri, mult mai avut

Celălalt Vintilă din Prefectura Mehedinți, Ion, pompierul pensionar cu grad de colonel, angajat pe bază de pile de fostul prefect Nicolae Drăghiea în funcția de director de cancelarie sau șef de cabinet, este mult mai avut ca juristul Vintilă Constantin.

Ion Vintilă, pensionarul angajat la Prefectură, potrivit declarației de avere, are două locuințe, o casă la Mehadia și un apartament în Severin, o mașină marca Ford Fiesta și o căruță de bani.

Concret, este vorba de pensia de lux de colonel de pompieri dar și de salariu de lux de la stat, din Prefectura Mehedinți. Potrivit documentului oficial, Ion Vintilă a încasat din pensie un venit anual de 98.400 de lei plus încă 52.812 lei venit anual încasat în calitate de angajat la Prefectura Mehedinți. Pensionarul cel șemecheraș nu s-a mulțumit cu acest sac de bani și a mai înșfăcat încă 1200 de lei ce reprezintă indemnizație referendum plus 540 de lei, vaucher de vacanță.

spot_img
spot_img

Politica