Schimbări de directori, la Craiova. Sorin Manda s-a întors la R.A.T.

Schimbări de directori, la Craiova. Sorin Manda s-a întors la R.A.T.

Sorin Manda este, de miercuri, din nou, director al R.A.T. Craiova, funcţie pe care a mai ocupat-o în perioada 2015-2017, ulterior devenind administrator public al oraşului. Manda îl înlocuieşte pe Tănăsescu, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, afirmând că schimbarea se face pentru a se asigura că R.A.T. SRL va beneficia de un management mai eficient. Sorin Manda ar urma să ocupe funcţia de administrator al R.A.T. Craiova până la 1 iulie 2020 şi va avea o remuneraţie lunară brută de 16.640 lei, sumă cu 25% mai mică decât cea pe care o obţinea din funcţia de administrator public al oraşului. Tot miercuri, Gheorghe Nedelescu a fost desemnat administrator special al Termo Craiova.

Consiliul Local al Municipiului Craiova a fost convocat în regim de urgență la ședința extraordinară desfășurată la Primăria Craiova, pentru a supune dezbaterii trei proiecte. Primul proiect supus dezbaterii, „Proiectul de hotărâre privind încetarea contractului de administrare al lui Tănăsescu Marcel, administrator la S.C. RAT SRL”, a fost votat și aprobat în ședința extraordinară a Consiliului Local. Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a adus și argumente legate de propunere, înainte ca membrii să voteze.

Din punct de vedere tehnic, Tănăsescu este un manager foarte bun și pot să apreciez faptul că a făcut față, așa cum a putut, transportului în comun din Craiova. Faptul că a existat o infuzie de autobuze în ultimii ani nu a schimbat cu mult soarta celor peste 110 autobuze care sunt necesare pentru desfășurarea activității de la RAT sau a celor 17 tramvaie care sunt necesare. Îi reproșez eu lui Marcel două lucrui: lipsa de reacție față de ceea ce înseamnă nou. A trebuit să spun eu că nu e bine să cumpărăm autobuze second hand. S-a mișcat foarte greu. I-am reproșat, în același rând, faptul că atunci când am pornit la drum cu achiziționarea celor 38 de autobuze EURO 6, în același timp a început și R.A.T. să finanțeze achiziția modernizării depoului de autobuze. Era obiligația R.A.T.-ului. Nu s-a finalizat”, a spus primarul Craiovei, legat de încheierea contractului de administrare al lui Marcel Tănăsescu.

Punctul doi de pe ordinea de zi a fost „Proiectul de hotărâre privind desemnarea dlui. Manda Marian Sorin în funcţia de administrator al R.A.T. SRL”. Și acest proiect a fost aprobat în Consiliu. Mandatul lui Sorin Manda a început cu data de 11.12.2019, fiind valabil până la data de 01.07.2020. Primarul orașului a motivat alegerea de a-l propune pe fostul city manager în noua funcție.

Cel care a fost lângă mine, Sorin Manda, știe și cunoaște toate problemele R.A.T.. De aceea a luat hotărârea de a se duce să continue și să preia aceste nerealizări, care, încă o dată vă spun, nu sunt de natură tehnică, ci de natură managerială. Sorin este cel care a condus R.A.T.-ul, este cel care a condus activitatatea de care vă vorbesc și care merge la R.A.T. pentru a prelua lucrurile care încep să vină. Luna aceasta trebuie să primim cele 25 de autobuze. Modificarea se face pentru a transmite un management mult mai efcient la R.A.T.”, a spus edilul orașului.

De precizat este că şi în cei doi ani în care a ocupat funcţia de administator public al oraşului, Manda a coordonat activitatea R.A.T. Craiova.

Ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Craiova a mai avut de dezbătut un subiect: „Proiectul de hotărâre privind luare act de demisia dnei. Nicolăiţă Lorena, din funcţia de administrator special al S.C. Termo Craiova S.R.L., şi numirea unui nou administrator special”. Și acest punct aflat pe ordinea de zi a fost aprobat.

Funcţia a fost preluată de Gheorghe Nedelescu.