sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Râmnicu Vâlcea va avea 7 stații de încărcare a vehiculelor electrice

Comitetul de Avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu a avizat proiectul depus de Municipiul Râmnicu Vâlcea pentru instalarea în oraş a 7 staţii de încărcare a vehiculelor electrice. Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a depus dosarul de finanţare pentru acest proiect în luna decembrie a anului trecut. Acțiunea face parte din „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţă de judeţ”
Valoarea eligibilă a proiectului este de 1.456.270,05 lei, valoarea nerambursabilă fiind de 1.310.643,05 lei. Cele 7 staţii sunt staţii de încărcare rapidă şi vor fi amplasate în parcarea de pe splaiul Independenţei (2 staţii), în parcarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (2 staţii), în parcarea Ştrand Ostroveni (2 staţii) şi în parcarea din zona Sălii Sporturilor ”Traian” de pe bd. Nicolae Bălcescu (o staţie).
Râmnicu Vâlcea este cea de-a cincea reşedinţă de judeţ din ţară (după Zalău, Piatra Neamţ, Piteşti şi Târgu Jiu) careia i s-a aprobat finanţarea acestui proiect.

Politica