duminică, mai 12, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dincă, audiat şi în cazul fetei ucise în Parcul Romanescu din Craiova

Gheorghe Dincă a fost audiat de anchetatori, în cursul zilei de luni, şi într-un dosar care viza o fată ucisă în Parcul Romanescu din Craiova, au precizat surse apropiate anchetei, pentru Mediafax.

Întrebat dacă Dincă ar fi cercetat şi pentru alte crime, avocatul a răspuns: „Suspiciuni există din partea anchetatorilor cu privire la alte crime. Asta pot să vă confirm, vor face cercetări. Pe mine nu m-au informat”.

Bogdan Alexandru a adăugat că acuzatul a fost azi la DIICOT pentru a da o declaraţie şi a subliniat că nu are cunoştinţă ca un al treilea telefon, al unei alte victime, să fi fost găsit în casa lui Gheorghe Dincă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Criminalul a fost scos din arestul Poliţiei şi dus la DIICOT Craiova în această dimineaţă, unde a fost chemat să semneze acordul pentru o expertiză psihiatrică. De la DIICOT Craiova, însoţit de avocat, a plecat la curte ade Apel Craiova unde îşi va retrage contestaţia la arestul preventiv, pe care a formulat-o chiar de la momentul pronunţării juecătorului, dar înainte de a-şiu recunoaşte cele două crime.

Politica