luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Peste 400 de tineri vâlceni, interesați să devină polițiști

 Astăzi, 10 mai a.c., în intervalul orar 10:00 – 12:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost prezenți în parcarea Shopping City Râmnicu Vâlcea, pentru a se întâlni cu tinerii dornici de a avea o carieră de polițist, în contextul perioadei de înscriere la Şcoala de Agenți de Poliție „VASILE LASCĂR”  Câmpina (1.340 de locuri) și Şcoala de Agenți de Poliție „SEPTIMIU MUREŞAN” Cluj Napoca (300 de locuri).

Activitatea de promovare a meseriei de polițist, precum și de informare despre modalitățile de admitere în cadrul unei unități de învățământ din Ministerul Afacerilor Interne, a fost primită cu entuziasm de tineri, care au venit special pentru a se întâlni cu noi, fiind informați  aproximativ 400 de persoane.

Persoanele care au participat la eveniment au aflat despre cum pot deveni polițiști, urmând cursurile unei forme de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, dar au primit și răspunsuri la întrebările pe care le-au avut cu privire la această profesie, în urma prezentării de către polițiști a unor elemente specifice fiecărui domeniu prezentat în cadrul evenimentului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acestora li s-a explicat faptul că polițistul are o activitate diversificată și că pasiunile lor se pot regăsi în domeniile de activitate ale poliției, polițiștii prezenți cu o parte din dotările lor oferindu-le exemple din fiecare linie de muncă.

Totodată, polițiștii au reamintit tinerilor interesați faptul că mai sunt câteva zile în care se mai pot înscrie la concursul de admitere la școlile postliceale de agenți de poliție din Câmpina și Cluj, data de 14 mai fiind termenul limită, fiind distribuite și pliante în acest sens.

În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, Inspectoratul de Poliție Judeţean Vâlcea, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară recrutări pentru sesiunea aprilie – iulie 2024, a concursurilor de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne.

Oferta educațională, condițiile de recrutare, documentele și formularele necesare, alături de detaliile privind concursul de admitere pot fi consultate accesând link-ul: https://vl.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant/anunt-privind-admiterea-la-unitatile-de-invatamant-postliceal-ale-ministerului-afacerilor-interne-sesiunea-aprilie-iulie-2024

Andi Niculescu

spot_img
spot_img

Politica