Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Rădulescu vrea întâlnire cu Dăncilă pe tema CET Govora

Publicat

pe

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, va solicita premierului Viorica Dăncilă o întâlnire în cadrul căreia să fie discutate problemele de la CET Govora, societate aflată în insolvenţă.

Conform reprezentanţilor administraţiei judeţene, Rădulescu a avut o întâlnire cu reprezentanții conducerii CET Govora SA – Dinu Constantinescu, administratorul special al societății și Alexandru Scarlat, administratorul judiciar – EURO INSOL SPRL București, în cadrul căreia s-a discutat despre problemele curente ale societății și despre sprijinul care îi poate fi acordat, în condițiile legii, având în vedere că societatea se află în insolvență, iar Consiliul Județean Vâlcea nu poate interveni în managementul unei societăți aflate în insolvență”.

În cadrul întâlnirii s-a discutat, între altele, despre despre aprovizionarea cu cărbune, astfel încât populația să nu aibă de suferit şi s-a convenit ca preşedintele CJ Vâlcea să solicite o întâlnire, la Guvernul României, cupremierul Dăncilă, căreia să-i prezinte din nou situația de la CET Govora S.A.
„În prezent, societatea CET Govora S.A. se aprovizionează cu cărbune în baza unui contract încheiat cu Complexul Energetic Oltenia, cărbune de la exploatarea minieră Berbești, precum și de la alte cariere din țară, iar de curând societatea a cumpărat o cantitate importantă de huilă, care va fi utilizată în amestec cu lignitul.
De asemenea, se execută operațiuni de recuperare a utilajului avariat în urma alunecărilor de teren de la Cariera Alunu, partea inferioară, mai precis baza, dar și partea retehnologizată (reductorul și șenilele) nefiind afectate semnificativ.
CET Govora S.A. a obținut un certificat de forță majoră emis de Camera de Comerț și Industrie, care va constitui un sprijin în scurtarea termenelor de atribuire a lucrărilor specifice de recuperare și punere în funcțiune a utilajului minier”, reamintesc reprezentanţii CJ Vâlcea.

Continue Reading
Publicitate

© 2021. Toate drepturile rezervate.