luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CSM reia discuţiile în cazul acţiunilor disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM are pe ordinea de zi, miercuri, cele două acţiuni disciplinare ale Inspecţiei Judiciare care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, într-una dintre ele fiind cercetat şi fostul adjunct al şefului DNA, Marius Iacob.

Pronunţarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară în cele două acţiuni care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi a fost până amânată până acum de mai multe ori, scrie Mediafax.

Astfel, în primul dintre dosare, inspectorii IJ îi impută lui Kovesi ”nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie infracţiune” iar în dosarul în care apare alături de Marius Iacob, pentru încălcarea mai multor articole privind răspunderea disciplinară a procurorilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În acest ultim dosar în care apare alături de fostul adjunct, lui Kovesi i se impută manifestări ”care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, precum şi atitudini ”nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii” şi ”nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

Inspecţia Judiciară a demarat în 12 ianuarie 2018 o acţiune disciplinară în cazul Laurei Coduţa Kovesi. Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al DNA, constatată de inspectori, se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017.

De asemenea, Inspecţia Judiciară susţinea că Laura Codruţa Kovesi ar fi încălcat Regulamentul de ordine interioară al DNA, „care se referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta : „urmăreşte repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea şi pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea şi operativitatea soluţionării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilităţile în exercitarea funcţiei”, prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui magistrat care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate”.

În cadrul acestei acţiuni este vizat şi procurorul Marius Iacob, acuzat că ar fi săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de articolul care reglementează „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa „constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală”.

Politica