luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Carmen Dan, audiată timp de trei ore în Dosarul „Tel Drum”

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, la ieşirea din sediul DNA, că a fost audiată de procurorii anticorupţie în calitate de martor în dosarul Tel Drum. Audierea a durat mai bine de trei ore, scrie Mediafax.

În dosarul „Tel Drum”, procurorii DNA au anunţat, oficial, pe 13 noiembrie 2017 că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Procurorii au pus, în luna noiembrie, sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea. Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând şi altele care i-ar aparţine liderului PSD.

Politica