duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. Copii, infectați cu rotavirus la o grădiniță din oraș

Panica în rândul părinților care își duc copiii la grădinița nr. 3 din Târgu Jiu. Speriați că micuții lor ar putea fi infectați, aceștia refuză să-i mai ducă la grădiniță.

Potrivit Pandurul, părinții au cerut explicații conducerii instituției de învățământ și au anunțat că vor aduce copiii în clase abia când vor primi asigurări că microbul a fost eliminat.

Direcția de Sănătate Publică Gorj a mers într-un nou control la grădinița cu pricina. Specialiștii au luat noi probe și urmează să stabilească detaliile anchetei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Va fi făcut, de asemenea, și un triaj epidemiologic, iar copiii bolnavi nu vor fi ținuți la grădiniță și nici la creșa care funcționează în aceeași clădire și unde sunt suspiciuni de rotavirus.

Călin Cornescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Târgu Jiu a spus că, numai într-o săptămână, 11 micuți au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe și au fost diagnosticați cu rotavirus.

„S-au prezentat un număr de 11 copii cu probleme de natură infecțioasă, respectiv un rotavirus. Copiii provin de la o grădiniță din Târgu Jiu. Au fost 8 internări. Internat mai este unul singur care are o stare generală bună și urmează să fie externat”.

Ispectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj a anunțat că monitorizează această situație, în particular, și a transmis că vor fi analizate și restul unităților de învățământ pentru ca școlarii și preșcolarii să fie în siguranță.

Rotavirusul este un virus care atacă intestinul subţire, provocând gastroenterita acută, şi afectează 95% dintre copiii cu vârsta de până la 5-6 ani. Acest virus se transmite pe cale fecal-orală, prin contact cu mâini contaminate, precum şi cu obiecte sau suprafeţe care au fost contaminate. Există şi cazuri, însă, când virusul se transmite şi prin respiraţie sau prin apă contaminată. Infecţia cu rotavirus apare cel mai adesea iarna şi se manifestă prin diaree acută, vomă, febră şi ameţeli. Incubaţia bolii este mai mică de 48 de ore, iar debutul ei este brusc. După două zile, febra şi voma dispar. După dispariţia simptomelor, un copil mai este contagios încă 10 zile.

 

Politica