vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Guvernul Dăncilă a votat împotriva Codruţei Kovesi în Consiliul UE

Guvernul Dăncilă a mandatat-o pe Luminiţa Odobescu, ambasadorul României la UE, să-i acorde punctaj minim Codruţei Kovesi la votul din COREPER, for al Consiliului UE, susţin surse diplomatice pentru „Adevărul“. Kovesi mai poate ajunge în fruntea Parchetului European doar dacă se clasează pe primul loc la votul din Comisia LIBE a Parlamentului European.

Procurorul-şef al Parchetului European va fi ales prin co-decizie de două instituţii: COREPER şi Parlamentul European. COREPER, reuniunea ambasadorilor statelor UE la Bruxelles, este parte a Consiliului UE. De la începutul lunii ianuarie şi până la finalul lunii iunie, România deţine preşedinţia Consiliului UE, deci şi preşedinţia COREPER.

Potrivit Adevărul, în COREPER nu a fost un vot direct, ci fiecare ambasador a acordat un sistem de puncte celor trei candidaţi pentru Parchetul European. A rezultat un clasament, în care Laura Codruţa Kovesi a ieşit pe locul doi (29 de voturi), la egalitate cu procurorul german, dar la mare distanţă de procurorul francez (50 de voturi). Votul a fost secret, însă mai multe surse diplomatice susţin că România i-a acordat punctaj minim Laurei Codruţa Kovesi, iar procurorului francez – punctaj maxim. Acesta a fost mandatul pe care Luminiţa Odobescu, amabsadorul României la UE, l-a primit din partea Guvernului Dăncilă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Luni, Comisia LIBE (Libertăţi Civile, Jutiţie  şi Afaceri Interne) şi Comisia de control bugetar din Parlamentul European vor avea o şedinţă comună pentru a-i audia pe cei trei candidaţi. Va rezulta un nou clasament. Dacă pe primul loc va ieşi tot procurorul francez Jean-Francois Bohnert,  competiţia se încheie cu succesul Franţei. În schimb, dacă Laura Codruţa Kovesi se va clasa pe primul loc după votul din LIBE, atunci mai urmează o negociere politică între Parlamentul European şi Consiliul UE, prezidat de România, deci va fi implicat din nou Guvernul Dăncilă.

Patru români sunt membri de drept în cele două comisii din Parlamentul European care o vr audia pe Kovesi: Monica Macovei (independent), Csaba Sogor (UDMR), Traian Ungureanu (PNL) şi Cătălin Ivan (independent).

Politica