miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Popa, momeală pentru Olaru! Acka sau Sekulic, cine acoperă postul!

După despărțirile de Gardoș și Popa, oltenii au rămas în trei fundași centrali. Mangia are două soluții pentru a întări postul.

A patra opțiune pentru Devis Mangia în formarea cuplului de fundași centrali, Răzvan Popa a fost cedat de CSU Craiova la Gaz Metan Mediaș. Oltenii nu au ascuns interesul pentru Darius Olaru, mijlocașul de 20 de ani fiind socotit, alături de Tandia, una dintre variantele optime pentru acoperirea golului lăsat în echipă după vânzarea lui Alexandru Mitriță. Așadar, mutarea lui Popa pe Târnave poate fi apreciată drept un prim pas în tratativele pentru aducerea lui Olaru pe Jiu. Mai ales că există un istoric pozitiv al negocierilor dintre cele două cluburi, având în vedere perfectarea mutării lui Carlos Fortes în Bănie.

Acka sau Sekulic, cine vine!
După despărțirea de Popa, Devis Mangia va căuta înlocuitor. Până acum sunt două opțiuni. Un come-back al lui Stephane Acka, fost jucător al oltenilor, rămas liber de contract după rezilierea înțelegerii cu Erzurumspor. Deci ar veni doar pe bani la semnătură. Cea de-a doua variantă este Boris Sekulic, de la ȚSKA Sofia. Internațional slovac, pentru că are 2 meciuri prin Asia pentru națională, Sekulic ar costa vreo 200.000 euro. Având în vedere echipa de proveniență este plauzibil ca Valentin Iliev, antrenorul cu apărătorii de la CSU Craiova, să-l fi monitorizat și să insiste pentru aducerea sa. Fundașul a bifat 19 meciuri, pentru cea mai titrată echipă din Bulgaria, în toate competițiile din actuala stagiune.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica