joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fermierii români vor putea accesa mai uşor bani europeni

Fermierilor români le va fi mult mai uşor să acceseze bani europeni pentru a-şi susţine producţiile, dar totul depinde mult mai mult de deciziile Guvernului la putere.

Potrivit Adevărul, fermierii vor trebui să se adapteze, începând cu 2020, unei noi filozofii a politicii agricole comune (PAC), sistemul prin care europenii îşi finanţează agricultura ţinând cont de necesităţile economice, sociale şi de medie ale zonei. Aceasta în contextul în care, noile probleme globale au atras după sine nevoia de ajustări şi modificări ale sistemului, astfel încât acesta să răspună mai bine nevoii de a proteja mediul înconjurător şi climă. Drept urmare, trei dintre cele nouă obiective specifice ale PAC se vor referi la mediu şi climă.

Mai exact, una dintre noutăţi va consta în faptul că fiecărui stat membru i se va acorda libertatea de a-şi gândul propriul micro-PAC, ţinându-se totodată cont de obiectivele comune ale UE.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Noua PAC va aduce şi o nouă gândire în ceea ce priveşte condiţionalitatea (sistemul existent şi în actualul PAC prin care banii acordaşi pe suprafaţă sau pe cap de animal depind inclusiv de o serie de obligaţii pe care fermierii trebuie să le respecte). Astfel, începând cu 2020, principiile condiţionalităţii vor fi aplicate tuturor fermierilor care exploatează teren sau cresc animale şi primesc bani europeni entru acest lucru. În plus, unele obligaţii existente deja vor fi adaptate pentru a genera mai multe beneficii mediului. Spre exemplu, actuala cerinţă de a exista o diverisificare a culturii (obligaţia de a exista mai multe culturi pe terenul unei ferme, în acelaşi timp), se va transforma în cerinţa de a roti culturile.

Modificări vor fi şi în ceea ce priveşte schemele de plată (cum sunt acum schema de plată unică pe suprafaţă, sau plata pentru tinerii fermieri etc). Astfel, conţinutul şi sumele acordate prin aceste scheme vor fi decise de către statele membre. Fermierii vor avea, de asemenea, libertatea de a jongla cu schemele pe care le consideră mai potrivite pentru ei, pentru că îşi vor putea aplica pentru o astfel de schemă anual, putând astfel să testeze mai multe variante.

Nu în ultimul rând, vor apărea simplificări şi în cadrul Pilonului II al PAC (pilon cofinanţat din fonduri locale prin care se finanţează, săre exemplu, plăţile pentru bunăstarea animalelor, sau pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice), astfel că unele reguli pentru anumite tipuri de sprijin financiar vor fi mai puţin detaliate. Mai exact, peste 20 de măsuri şi 64 de sub-măsuri vor fi reduse şi combinate în opt tipuri de intervenţii mai cuprinzătoare. Spre exemplu, în cazul investiţiilor în silvicultură, cinci seturi diferite de norme privind potenţialii beneficiari şi tipurile de investiţii permise vor fi înlocuite cu două paragrafe foarte scurte.

 

Politica