sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

SCM Craiova are șansa să încheie seria înfrângerilor

Echipa de handbal feminin, SCM Craiova, joacă în deplasare pe terenul celor de la CSM Galați. Partida se va disputa astăzi, de la ora 18:00 și va conta pentru etapa cu numărul 13 din Liga Florilor. Oltencele pleacă drept favorite, chiar dacă vin după patru înfrângeri consecutive, în campionat și Cupa EHF. În ultimele două meciuri din competiția internă, trupa din Bănie a pierdut contra celor de la Zalău, dar și cu CSM București. Aceeași situație este și în Cupa EHF, acolo unde deținătoarea trofeului a ieșit șifonată serios din meciul cu Bera Bera, scor 32-21, dar a cedat și în fața celor de la Podravka.
SCM Craiova ocupă locul 8, cu 15 puncte acumulate, în timp ce gazdele de astăzi sunt pe ultimul loc în clasamentul primei ligi. 5 puncte au strâns handbalistele de la Galați, după ce au reușit să obțină o victorie și două rezultate de egalitate.
Chiar dacă după ultimul meci de campionat antrenorul Craiovei anunțase schimbări serioase în echipă, Burcea s-a împăcat cu elevele sale. În meciul disputat în Cupa EHF, contra celor de la Podravka, craiovencele au dat dovadă de determinare, fapt ce l-a făcut pe tehnicianul lor să le ofere laudele cuvenite, chiar dacă au pierdut.
Situația lotului este una destul de delicată la SCM. În timp ce handbalistele pregătite de Bogdan Burcea evoluează din trei în trei zile, două dintre cele mai importante jucătoare, Ana Maria Țicu și Cristina Zamfir sunt accidentate. Țicu ratează întreg sezonul, iar Zamfir va reveni undeva la începutul lunii februarie.

Politica