duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: ;,Minune Dumnezeiască”, într-un cartier din Severin

Pare de necrezut dar asta e realitatea. Banala asfaltare a unui drum principal dintr-un cartier al unui municipiu reședință de județ, în anul 2018, este considerată ,,minune dumnezeiască” de către localnici. S-a ajuns în această situație pentru că oamenii de aici se săturaseră de minciunile electorale ale politicienilor. Și chiar nu mai credeau în nimeni de pe pământ! Doar în Dumnezeu mai credeau! Fericiți că, în sfârșit, pentru prima dată, le-au fost asfaltate drumurile, locuitorii din Dudașul Schelei, un cartierului mărginaș al Severinului, îl ridică în slăvi pe primarul Marius Screciu și îl laudă cum știu ei mai bine. Unul dintre aceștia a spus despre Screciu că a făcut ,,o adevărată minune dumnezeiască”. ,,Sunteți unicul primar care își îndreaptă atenția și către acest cartier.  Bunicii au murit, părinții, la fel, cel puțin sunt eu satisfăcut că am trăit momentul acesta. Vă mulțumim!” a declarat un bărbat cu părul cărunt.

,,Ne-au mințit ani de zile și nimeni niciodată nu a făcut nimic concret pentru acest cartier. Toți ceilalți politicieni în frunte cu fostul primar Constantin Gherghe ne-au mințit. Dacă era să ne dezvoltăm după promisiuni, acum era ca în Occident pe aici. Dar nimeni nu și-a respectat promisiunile! Este o minune Dumnezeiască ce trăim, nu ne vine să credem ce a făcut acum domnul primar Screciu pentru noi. E ceva minunat, de vis” a mai spus alt localnic de aici. Primarul Marius Screciu susține că mai are multe în plan pentru acești oameni. ,,Dudașul Schelei este un cartier al municipiului văduvit ani la rând de investiții. Din punctul meu de vedere, după apă și canal, asfaltul este cea mai importantă investiție pentru o comunitate. Facem acum această lucrare, urmând ca la anul să asfaltăm tot cartierul. Îmi amintesc că am fost aici, iar o bătrână mi-a arătat cum sunt hainele puse la uscat. Erau pline de praf și mi-am promis atunci că voi face toate demersurile pentru a asfalta acest cartier” a declarat primarul Marius Screciu.

Investițiile demarate anul aceste pe bani de la bugetul local, vor continua din primăvară cu cele demarate pe fonduri guvernamentale pe Programul Național de Dezvoltare Locală II. De asemenea, se vor executa deopotrivă rigole și acces la proprietăți. Lucrări similare de asfaltare se vor derula și în celelalte cartiere mărginașe ale orașului. Este vorba despre Schela Cladovei, Gura Văii, dar și în zonele Apolodor, Banovita și Serpentina Roșiori.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica