sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Vânători prinși cu mâța în sac

La data de 29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat de 65 ani, din comuna Voloiac, jud. Mehedinți, în timp ce practica vânătoarea în fondul cinegetic Corcova din cadrul A.J.V.P.S. Mehedinți, deținând asupra sa cartușe cu alică, interzise la vânătoare.

De asemenea, cu ocazia controlului  efectuat la locuința unui deținător de arme și muniții, în vârstă de 47 ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți, s-a constatat că acesta posedă cartușe calibru 5.6 mm, interzise la deținere. Totodată s-a constatat că nu a păstrat armele în condiții corespunzătoare.

Față de ambele persoane s-a luat măsura sancționării contravențională cu amendă în cuantum de 6000 lei, iar față de bărbatul de 47 ani, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 342 alin. 1 C.P. fiind dispusă și măsura  complementară de  anulare a dreptului de  deținere și folosire arme letale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica