vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Incendii și gărgăuni, provocări de weekend pentru pompierii mehedințeni

Pompierii mehedințeni au avut un sfârșit de săptămână încărcat, fiind chemați în mai multe localități să stingă incendii, dar și să îi scape pe oameni de gărgăuni.
Astfel, potrivit ISU Drobeta, în perioada 10 – 13 august a.c, pompierii mehedinţeni au intervenit pentru îndepărtarea a trei roiuri de gărgăuni, două dintre acestea aflate în podurile a două case din localităţile Dubova şi Titirleşti, iar unul situat într-o anexă gospodărească din localitatea Cerveniţa.
„Totodată, au acţionat pentru stingerea a şase incendii, trei dintre acestea manifestându-se la vegetaţie uscată, pe raza localităţilor: Dr. Tr. Severin, Şimian şi Chiochiuţa, unde, datorită intervenţiei prompte a pompierilor, suprafaţa afectată a fost de doar 2 ha, cauza probabilă fiind folosirea focului deschis în spaţii deschise”, mai arată ISU Drobeta.
Celelalte trei incendii au fost la autoturisme.
Unul dintre incendile izbucnite la autoturisme, în Drobeta Turnu Severin, a avut loc la intersecţia străzilor Independenţei cu Dr. Babeş, şi a fost stins imediat de pompieri.
Un alt autoturism a luat foc în Bălăcița, în acest caz pompierii având suspiciuni că focul a fost pus intenționat. Al treilea autoturism a luat foc în Severin în zona Banovița și în acest caz existând suspiciuni că incendiul a izbucnit în urma folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul

Politica