sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Maradona se oferă să antreneze gratis selecționata Argentinei

Legendarul Diego Maradona s-a oferit să antreneze gratis selecţionata Argentinei, eliminată de Franţa (3-4) în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, la 8 ani după ce primul său mandat s-a încheiat cu un eşec, relatează Reuters.

Maradona, prezent la meciul Argentinei de la Kazan din optimi, a fost întrebat dacă ar mai fi tentat să fie selecţioner, deşi Jorge Sampaoli are contract până în 2022.

Da şi aş face-o gratis. Nu aş cere nimic în schimb. Lumea crede că sunt fericit, dar inima mea este grea. Mă simt cu adevărat rău când tot ce s-a construit cu atât de mult efort s-a năruit aşa uşor, a declarat Maradona, la o emisiune a televiziunii venezuelene.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fostul jucător al echipelor Boca Juniors, Barcelona şi Napoli a antrenat Argentina cu care s-a calificat la CM 2010, când sud-americanii au pierdut în sferturi în faţa Germaniei (0-4).

De atunci, campionul mondial din 1986 a mai antrenat doar două echipe de club din Emiratele Arabe Unite. El a fost prezent în tribună la toate meciurile Argentinei şi a făcut deliciul telespectatorilor cu reacţiile sale din timpul jocurilor.

sursa: Agerpres

Politica