Concurs de descarcerare la Târgu Jiu. Pompieri din șase județe ajung pe Insuliță

Home Eveniment Concurs de descarcerare la Târgu Jiu. Pompieri din șase județe ajung pe Insuliță
Concurs de descarcerare la Târgu Jiu. Pompieri din șase județe ajung pe Insuliță

Pompieri din șase județe vor ajunge, joi, în municipiul Târgu Jiu pentru a participa la Concursul Național de Descarcerare și Prim Ajutor. Competiția se va desfășura pe parcursul a două zile, gorjenii având astfel posibilitatea să vadă salvatorii în acțiune. “În perioada 21 – 22 iunie 2018, pe Insuliţa râului Jiu din municipiul Târgu Jiu, se va desfăşura Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor – Faza Zonală. Pe parcursul a două zile, în intervalul orar 08:30 – 17:00, pompieri militari din şase judeţe – Gorj, Dolj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş îşi vor arăta priceperea, profesionalismul şi pasiunea pentru această meserie. Toţi cei interesaţi de acest eveniment vor avea ocazia să-i vadă pe salvatorii profesionişti în acţiune şi suntem convinşi că vor învăţa lucruri foarte utile şi vor conştientiza mai mult riscurile la care se expun”, a menționat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.