vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pădure defrișată de o firmă din Bala

O societate comercială din comuna mehedințeană Bala este acuzată că a defrișat o pădure din comuna Șovarna. Polițiștii mehedințeni au deschis un dosar penal în acest caz și fac cercetări pentru tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Mehedinți, firma cu pricina a tăiat, în perioada 15 – 23 august, nu mai puțin de 1,30 hectare de pădure în care se aflau salcâmi, ulmi, dar și tei.

Desfăşurând activităţi specifice, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Izvorul Bîrzii au constatat faptul că, în perioada 15-23.08.2017, o societate comercială din comuna Bala, judeţul Mehedinți, a tăiat fără drept prin defrișare totală și sustras vegetația forestieră de pe o suprafață de 1,30 ha situată în extravilanul comunei Șovarna, localitatea Ohaba, judeţul Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma cercetărilor efectuate la fața locului au fost descoperite un număr de 424 cioate nemarcate silvic, provenite din tăierea recentă a arborilor de pe picior de esențe salcâm, cer, tei, mojdrean și ulm.

De asemenea, poliţiştii au identificat în rampă cantitatea de 7,9 mc material lemnos fasonat și 20 arbori tăiați de pe picior care nu prezentau urmele unei marcări silvice, fiind ridicate în vederea confiscării”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.

Polițiștii au ridicat şi două motofierăstraie mecanice găsite la fața locului care au fost folosite în tăierea arborilor.

 

Politica