vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Familie din Șimnicu de Sus, cu un copill de patru ani, rănită într-un accident, la Drăgășani

Patru persoane, printre care un copil în vârstă de patru ani, au fost rănite grav, sâmbătă după-amiază, cele două autoturisme în care se aflau fiind implicate într-un accident rutier, pe DN 64, la ieșirea din orașul Drăgășani spre județul Olt, traficul fiind blocat.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, inspectorul principal Gabriel Popescu, a declarat că cele două autoturisme s-au lovit frontal, după ce unul dintre șoferi a pătruns pe contrasens.
„Accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive. Conducătorul unui autoturism în vârstă de 45 de ani, din Drăgășani, care circula pe ruta Slatina-Ramnicu Vâlcea, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu alt autoturism, în care se afla o familie – soțul, sotia și un copil în vârstă de 4 ani, din Șimnicu de Sus, județul Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
În urma accidentului, bărbatul din Drăgășani a fost transportat la spitalul din localitate, în stare gravă. Celălalt conducător auto a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina, tot în stare gravă.
Circulația rutieră este blocată pe DN 64, în Drăgășani, în urma accidentului rutier.

Politica