sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Restricţii rutiere impuse în urma avertizării de caniculă

Poliţia Română informează că astăzi, 30 iunie, în intervalul orar 12:00-20:00, pe rețeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi care tranzitează judeţele Argeş, Buzău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Caraş – Severin, Dolj, Dâmboviţa, Ilfov, Ialomiţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Olt, Teleorman, Tulcea, Mehedinţi, Prahova, Vâlcea şi Vrancea (pentru care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cu COD ROŞU de caniculă şi disconfort termic accentuat) va fi restricţionată temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Sunt exceptate de la această restricție: • transporturile de persoane; • transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; • vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; • transporturie funerare; • transporturile poştale; • transporturile de echipamente de prim ajutor; • transporturile pentru distribuire de carburanţi; • transporturile de mărfuri sub temperatura controlată; • transporturile pentru tractări vehicule avariate; • transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; • transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; • transporturile de apă îmbuteliată; • transporturile de produse provenite din exploatări agricole.

Măsura restricţionării circulaţiei rutiere a fost luată în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea protejării sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate, se produc deformaţii majore, ireversibile, cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliția Română vă recomandă să nu plecați la drum, decât dacă este neapărat nevoie, să vă luați măsuri că vă funcționează aparatul de aer condiționat și să vă hidratați corespunzător.

Politica