joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fostul Ştrand Progresul din Slatina, transformat în parc

Ministerul Tineretului şi Sportului a dat Primăriei Slatina acordul de principiu pentru amenajarea unui parc de agrement în locul fostului Ştrand Progresul, de pe strada Centura Basarabilor nr. 6A.

La şedinţa de miercuri a legislativului local, consilierii vor fi chemaţi să-şi dea acordul de principiu pentru schimbarea destinaţiei fostului Ştrand Progresul, în vederea amenajării unui parc de agrement pe amplasamentul acestui imobil.

Viceprimarul municipiului Slatina, Claudiu Stăncioiu, a declarat pentru Jurnalul Olteniei că după aprobare, Hotărârea Consiliului Local va ajunge la Ministerul Tineretului şi Sportului care o va adăuga documentaţiei pentru emiterea unei hotărâri de guvern. Abia apoi, primăria va putea trece la reamenajarea spaţiului de pe strada Centura Basarabilor. „După aprobare, hotărârea se duce la minister, împreună cu adresa prin care se dă acordul de principiu, şi se transformă într-o hotărâre de guvern. Abia atunci putem schimba, efectiv, destinaţia”, a declarat Stăncioiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ulterior, municipalitatea trebuie să comande şi un nou studiu de fezabilitate (SF) pentru a vedea ce costuri implică noul proiect. „Se va face un studiu de fezabilitate pentru a vedea ce costuri implică reamenajarea fostului ştrand. Acolo era un SF pentru bază sportivă şi nu mai este de actualitate, pentru că i se schimbă destinaţia”, a mai afirmat Claudiu Stăncioiu.

Obiectivului de investiţii „Parc de agrement” va cuprinde, pe lângă cadrul vegetal specific, dotări şi echipări destinate activităţilor sportive cultural-educative şi recreative.

Mărire şi decădere

Ştrandul din cartierul Progresul, numit şi Baza sportivă „Dimitrie Dobrescu”, a fost timp de aproape 20 de ani cel mai căutat loc din Slatina. Având dimensiuni generoase, acesta oferea două bazine de înot – unul pentru adulţi şi un altul pentru copii, dar şi alte alternative de petrecere a timpului liber în sezonul cald: tenis de masă, karting, tenis de câmp, plus duşuri şi vestiare.

Ulterior, în primii ani de după 1990, ştrandul a decăzut, un motiv fiind şi preluarea sa de către Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport (DJTS), ai cărei diriguitori nu au mişcat un deget de-a lungul anilor pentru a îl reda locuitorilor urbei.

Abia în urmă cu cinci ani s-a ivit o şansă însemnată pentru resuscitarea Ştrandului Progresul odată cu adoptarea în Consiliul Local, în luna martie 2012, a unui proiect pentru revigorarea Bazei „Dimitrie Dobrescu”, aceasta după ce municipalitatea a reuşit cu greu să reintre în posesia obiectivului prin preluarea de la DJTS Olt şi Ministerul Tineretului.

Iniţiativa autorităţilor locale aprobată în Consiliul Local se baza pe un parteneriat public-privat în valoare totală de 18,4 milioane de lei. Proiectul prevedea ca lucrările să se desfăşoare pe trei etape, care urmau a se întinde pe durata a trei ani. Prima etapă a investiţiei menţiona lucrări de reabilitare pentru care urmau să se cheltuiască aproape două milioane de lei.

Banii trebuia folosiţi pentru: reamenajarea clădirii vestiarelor, bazinul mare (1.250 metri pătraţi), casa pompelor, rezervorul-tampon. În plus, era prevăzută şi o parcare de 5.273 metri pătraţi, refacerea împrejmuirilor şi a spaţiilor verzi, a gazonului, amenajarea de paviment şi rezolvarea problemei utilităţilor.

Grosul lucrărilor ar fi urmat să aibă loc în cadrul celei de-a doua etape, pentru care era prevăzut să se aloce nu mai puţin de 12 milioane lei de la bugetul local. Aici ar fi intrat: reabilitarea bazinului mic (625 mp, n.a.), amenajarea de duşuri exterioare, a unei cabine-poartă, un tobogan şi spaţii verzi, plus recordul la reţeaua de canalizare.

În cea de-a treia şi ultima etapă ar fi trebuit să se aibă în vedere alte lucrări importante: amenajarea de terenuri de sport şi modernizarea clădirii vestiarelor. Zona din dreapta intrării în clădire ar fi fost rezervată pentru amenajarea de vestiare cu grupuri sanitare şi duşuri, centrală termică, cabinet medical, birouri pentru administraţie, zonă de depozitare bază sportivă şi grup sanitar.

Din păcate, totul a rămas încremenit pe hârtie, nefiind găsite surse de finanţare pentru acest proiect.

Politica