sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CE Oltenia raportează profit

Conducerea Complexului Energetic Oltenia anunță că cifra de afaceri a companiei a crescut cu aproximativ 30% în primele cinci luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut, iar profitul brut a fost de 260 milioane de lei, față de pierderi de 20 milioane de lei în aceeași perioadă din 2016.

În perioada ianuarie — mai a acestui an, CE Oltenia a funcționat cu o medie de 8 grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 30% din piața de energie și de circa 30% din serviciile de sistem necesare la nivel național, au transmis reprezentanții companiei într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

„Comparativ cu primele 5 luni ale anului 2016, în Sistemul Energetic Național a fost necesar mai mult cărbune în perioada similară a anului 2017. Astfel, la nivelul CE Oltenia s-a înregistrat o creștere a producției de cărbune cu 20% și a cantității de energie produse cu 25%. În același timp, deciziile de management implementate au condus la scăderea costurilor de producție cu aproximativ 9% pentru un MWh și cu aproximativ 13% pentru tona de cărbune. În primele 5 luni ale anului curent, CE Oltenia a demonstrat ca se poate situa în rândul companiilor profitabile, rezultatele înregistrate urmând o direcție puternic ascendentă față de intervalul similar al anului trecut”, se menționează în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Programul investițional prevăzut pentru primele cinci luni ale acestui an a fost respectat, fiind în derulare investiții majore pentru reabilitarea grupurilor energetice nr.5 de la Rovinari și nr.7 de la Turceni, amenajarea noului depozit de cărbune de la Roșia care va răspunde tuturor cerințelor de mediu, precum și modernizarea și reparația capitală a unui excavator de la Lupoaia. De asemenea, a fost demarată procedura de implementare a instalațiilor de denoxare la trei grupuri energetice potrivit termenelor de conformare și au fost depuse documentațiile necesare pentru reabilitarea și modernizarea grupului energetic nr.3 de la Turceni cu posibilitate de finanțare din Planul Național de Investiții, potrivit CE Oltenia.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute, la Petroșani, că anul acesta cantitatea de energie electrică realizată pe bază de cărbune ar putea să depășească producția de energie obținută în hidrocentrale, în condițiile în care acum termocentralele din Complexul Energetic Oltenia și din Complexul Energetic Hunedoara funcționează la capacitatea maximă, arată Agerpres. Sursa citată mai notează că, la sfârșitul lunii mai, secretarul de stat în Ministerul Energiei Doru Vișan a declarat, la Târgu-Jiu, că la nivelul Complexului Energetic Oltenia (CEO) nu vor mai avea loc disponibilizări ca urmare a „configurației actuale de cerințe de energie”, compania funcționând la limita capacității.

Politica