sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Anișoara STĂNCULESCU, candidat ALDE la Primăria Craiova : ”Voi solicita includerea în bugetul local a cheltuielilor eligibile pentru promovarea sănătății în Craiova”

Sănătatea publică este puternic afectată la nivelul municipiului Craiova. Suntem pe primele locuri pe țară la incidența unor boli cronice grave. Nu doar în rândul adulților, dar și în rândul copiilor Craiovei. Datele oficiale ne arată că riscurile la adresa sănătății în oraș se multiplică în loc să fie diminuate.

Promovarea sănătății copiilor (preşcolarilor, elevilor şi adolescenţilor) va fi un domeniu prioritar pentru mine ca primar al orașului. Deşi este un mare consumator de resurse, mai ales materiale, acţiunile de promovare a sănătăţii sunt mult mai ieftine şi mai eficiente pentru întreaga populaţie decât tratamentele medicale.

Pledez pentru includerea în bugetul local a cheltuielilor eligibile pentru PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII în Craiova. Vom putea astfel să ajutăm la preîntâmpinarea apariţiei factorilor de risc în rândurile populaţiei și să dezvoltăm o adevarată cultură a prevenției în oraș.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Deasemenea, voi iniția demersuri pentru dezvoltarea unor parteneriate public-privat în vederea susţinerii asistenţei medicale în comunităţile defavorizate din oraș, creşterea accesibilităţii serviciilor pentru aceste categorii ale populaţiei, precum şi pentru dezvoltarea serviciilor medico‐sociale şi de îngrijiri la domiciliu.

Sunt preocupată totodată să găsim soluții de finanțare a unor programe municipale pentru consumul alimentar sănătos. Mai cu seamă în rândul noilor generații. O comunitate sănătoasă este o comunitate care are viitor! Fiți alături de mine! Să punem Craiova pe primul plan! Mai întâi, Craiova!

Politica