duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tânăr înjunghiat în discotecă, la Novaci

În urma unui scandal declanşat, sâmbătă noaptea, într-o discotecă din Novaci de mai mulţi tineri de etnie romă din Bengeşti-Ciocadia, un minor de 17 ani a fost înjunghiat în zona inimii. Agresorul, un tânăr în vârstă de 19 ani, se afla în discotecă, iar pe fondul consumului de alcool, s-a luat la bătaie cu mai mulţi tineri. Adolescentul de 17 ani nu era implicat în bătaie. El privea de pe margine.

Reprezentanţii localului sunt în stare de şoc, după cele întâmplate, acesta fiind primul scandal declanşat în club.

„Se mai ascultă şi manele, dar scandalul nu a pornit de la manele. Totul a pornit de la băutură şi de la persoanele de etnie romă. Nimeni nu a avut legătură cu aceste persoane, nimeni nu le-a cunoscut, pur şi simplu au venit, noi nu am ştiut de ei, i-au lăsat să intre. Nu aveam oameni la intrare, pentru că nu era cu intrare, dar pază aveam în interiorul clubului şi nu am avut interdicţie pentru persoanele de etnie romă. Au mai fost până acum două, trei persoane, dar nu au provocat scandal. De data aceasta au venit foarte mulţi, nu ştim ce s-a întâmplat, de unde au venit şi ce au căutat, oricum au căutat scandal, au făcut foarte urât, au avut cuţite. E regretabil. Şi pentru noi a fost un şoc, nu ne-am aşteptat niciodată la aşa ceva, a fost foarte urât. Sunt imagini surprinse de camerele de supraveghere, sunt la Poliţie. Se vede acolo. Sper să se facă lege şi să fie luate măsuri cu cei care au făcut asta. S-a întâmplat în jurul orei 2.00″, au declarat, pentru Gorjeanul, reprezentanţii clubului din Novaci.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tinerii au fost duşi la audieri, la Poliţia Novaci, iar victima a fost internată în spital. Pentru că lovitura de cuţit a fost aplicată aproape de inimă, poliţiştii au deschis dosar penal pentru tentativă de omor.

 

Politica