vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Marius Toma, noul director tehnic al SCM ”U” Craiova

Team-managerul naţionalei României a revenit din nou la gruparea din Bănie şi va încerca să pună umărul la o clasare mai bună la finalul sezonului.

Fost antrenor şi manager la echipa de baschet a SCM-ului, actualul team-manager al României, Marius Toma a revenit, ieri, la echipa din Bănie, de data aceasta în funcţia de director tehnic. Acesta va încerca să revitalizeze gruparea lui Burlacu şi co. care nu are parte de un sezon deloc strălucit, aflându-se momentan pe locul 9.

Este un moment destul de delicat, după cum ştiţi acum doi ani am plecat din club. Au fost anumite discuţii, am putut să spun anumite lucruri. Sunt anumite lucruri care trebuie remediate, deoarece în acest moment echipa nu este pe drumul ce bun, aşteptările sunt foarte mari, s-a creat emulaţie, dar din nefericire în acest moment această emulaţie este puţin în degringoladă toată lumea este supărată că nu sunt rezultatele dorite. Pe termen scurt, vorbesc despre acest mandat, pentru că nu ştiu dacă o să continui din vară, dacă nu se vor rezolva anumite în primul rând de natură organizatorică, voi face un pas înapoi pentru că nu vreau să mă identific cu insuccesul şi aştept ca toată lumea să fie alături de mine, vorbesc de cei cu care lucrez zi de zi. Vreau să vă spun că până anul trecut când am sprijinit activitatea până la un anumit moment, bugetul echipei a fost al 6-lea buget din campionat este vorba de 670 de mii de euro. Îmi doresc, ca la începutul acestui an când se creionează bugetul, o transparenţă şi să se spună fiecare secţie pe ce bani mizează. Trebuie schimbată politica clubului, clubul a rămas la fel ca în 2008 în sala mică eram 200, acum este vorba de Sala Polivalentă, nu s-a dezvoltat infrastructura clubului, sunt nişte oameni care se chinuie. Trebuie restructurat clubul din acest an şi sunt premise şi promisiuni din partea Primăriei că se vor lua măsurile care se impun”, a spus noul director tehnic al SCM-ului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Marius Toma a ţinut să precizeze şi ceea ce îşi propune pentru această perioadă, dar şi care va fi relaţia cu antrenorul Vuksanovic.

La SCM este un lot competitiv, care din nefericire s-a închegat aproape de finalul sezonului regulat, îmi doresc din suflet ca acest grup de jucători să dea maxim în aceste ultime etape pentru play-out, pentru că nu mai sunt nici şanse matematice pentru Top 6. Echipa trebuie să termine sezonul cu capul sus, ştiind că a dat totul în teren. Nu am cum să promit nimic pentru că ştiu în mare situaţia. În acest moment voi discuta mai întâi cu antrenorul, voi stabili anumite relaţii, vreau să ştiu cum abordează următoarele partide, pentru că eu vin într-un moment în care este o sarabandă de partide, peste 3 zile este meciul cu Dinamo, peste alte 3 cu Clujul şi trebuie să ne găsim cadenţa din mers. O să îmi dau cu părerea, mi-am dat tot timpul cu părerea, de data asta o să fiu mai incisiv şi voi ţine mai ales la atitudine, deoarece eu cred că sunt jucători valoroşi la această echipă. Ei să dea sută la sută, pentru că dacă îi văd storşi de energie şi chiar dacă pierd un meci le strâng mâna şi plecăm la următoarea bătălie. Aceste partide care urmează se vor juca ca nişte finale. Vă spun sincer că după meciul cu Sibiu de acasă nu am mai putut să mă uit la baschet. Nu aveau voi să te bată la 20 de puncte, pentru că noi nu suntem o echipă nou promovată. După părerea mea Vuksanovic este pentru Craiova este un antrenor corect, vom vedea la următoarele partide, va fi presiune foarte mare pentru el prin venirea mea şi vreau să văd cum va judeca lucrurile de pe bancă, voi sta la fiecare antrenament şi vreau să ştiu ce decizii va lua în această privinţă”, a afirmat Toma.

Politica