miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liga a 3-a, seria a 3-a/Fotescu, în Top 3

 

Cu 10 goluri marcate, atacantul grupării din Filiaşi împarte cu Voicu de la FC Voluntari II poziţia secundă, lider fiind Iliescu de la Flacăra Moreni.

Atacantul echipei din Filiaşi, Alex Fotescu, a avut ca şi echipa sa un tur de campionat excelent. Revenit înainte de startul sezonului la filieşeni după ce returul ediţiei trecute îl găsea la Măgura Cisnădie, vârful originar din judeţul Gorj a avut o evoluţie excelentă reuşind duble în meciurile cu Steaua II Bucureşti, ACS Șirineasa şi Atletic Bradu. Cu cele 10 goluri marcate acesta este la egalitate în C3 pe lista celor mai prolifici atacanţi cu Adrian Voicu de la FC Voluntari II. Lider în clasament este Andrei Iliescu de la Flacăra Moreni care a perforat de 11 ori porţile adverse.

Am marcat mult spre finalul turului şi iată că avem şi unul din golgheterii seriei, Alex Fotescu, cu zece goluri marcate în campionat şi patru în Cupa României. Este un jucător extraordinar, care este urmărit în momentul de faţă de echipe din Liga a II-a, la fel şi Mogoşanu, dar sunt convins că vom continua împreună şi că îşi vor face datoria cu brio“, a declarat conducătorul grupării ACSO Filiaşi, Florin Spânu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ediţia trecută cel mai bun marcator din această serie a fost Marian Vlada care a promovat alături de CS Afumaţi în eşalonul secund. La ACS Filiaşi Fotescu care a marcat jumătate din golurile echipei este completat pe lista marcatorilor de Marius Duriţă şi Nicuşor Neacşu, ambii cu câte 3 reuşite, Ionuţ Borneci -2, Daniel Bogdanovici, şi Mario Tănase. Celelalte două grupări doljene din serie nu au avut jucători cu apetit ofensiv în prima parte a sezonului.”Satelitul” celor de la CSU Craiova a avut în Alex Popescu, jucător crescut de Academia”GP” Craiova şi care sezonul trecut a fost împrumutat la Sporting Turnu Măgurele, cel mai bun puncheur cu 5 goluri, restul reuşitelor pentru echipa lui Cornel Papură aparţinând lui Andrei Burlacu -4, Olivian Surugiu, Vladimir Screciu, Paul Hodea, Ionuţ Cioinac, Robert Petre, Răzvan Gunie şi Lucian Buzan. La ACS Podari principalul marcator în tur a fost Claudiu Bălan care punctat de 5 ori fiind completat de Florin Aria – 4, George Neacşu – 2, Ionuţ Sârmon 2, Andrei Dumangiu, Marius Avram şi Alex Raicea. Cel mai bun marcator din cele 5 serii este Valentin Buhăcianu de la Atletico Vaslui (seria 1) care înscris de 16 ori. Buhăcianu este urmat în seria I de Barna Bajko (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc)-14 şi Hany Ragab (Atletico Vaslui)-12. Celelalte 3 serii au următoarea ierarhie a marcatorilor: seria a 2-a-

Silviu Cristian Moise (Delta Dobrogea Tulcea) şi Valentin Ghenovici (Metaloglobus Bucureşti) – câte 10 goluri; seria a 4-a- Ousmane N’doye (Cetate Deva) – 9, Andrei Cernea (Industria Gâlda) şi Dragoş Grigore Săulescu (Naţional Sebiş)-câte 8 goluri; seria a 5-a – Alexandru Buziuc (Gaz Metan Mediaş) – 13, Alin Adrian Cîrstean (FC Hermannstadt) şi Florin Ciprian Istrate (FC Zalău) – câte 9.

Politica