vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cupa României/Filiaşi-Podari, duel pentru turul 3

Cele două grupări doljene se întâlnesc pentru prima dată, în ultimii ani, într-un meci oficial, gazdele având, de luni, un nou antrenor, pe Gigi Ciurea

Cupa României continuă, în această după-amiază, de la ora 17.30 cu partidele ale turului II, fază în care vor intra alte 26 de echipe care au evoluat în ediţia precedentă a ligii a 2-a şi a 3-a. Dintre cele 33 de meciuri programate să se desfăşoare într-o singură manşă, eliminatorie, şapte nu vor avea loc, deoarece unele dintre combatante s-au desfiinţat sau au încă o situaţie neclară.

Cele două echipe doljene rămase în competiţie ACSO Filiaşi şi ACS Podari se vor duela în meci direct pe arena de la Combinat. Este pentru prima oară când cele două grupări se vor afla faţă în faţă în competiţia KO, ultimele partide dintre cele două fiind jocuri amicale în care şi-au împărţit victoriile. În primul amical jucat în iarnă sub comanda lui Gigi Ciurea, Podari pierdea cu 0-1, apoi într-un test jucat în primăvară învingea cu 2-0, ambele jocuri disputându-se la Combinat. Acum, ca un paradox, filieşenii vor fi antrenaţi chiar de fostul antrenor de la Podari, Gigi Ciurea, care l-a înlocuit chiar la debutul acestei săptămâni pe Dragoş Bon, cel care nu pierduse niciun joc amical în această vară. Conducerea clubului din Filiaşi şi Bon au ajuns la un acord în privinţa rezilierii, iar la antrenamentul de luni l-a prezentat fotbaliştilor pe Ciurea, tehnician care a mai activat la Filiaşi în urmă cu două sezoane. În ediţia trecută a Cupei, ACSO Filiaşi se oprea în turul secund, după ce pierduse la Mischii, scor 0-5 în faţa echipei ”satelit” de la CSU, iar podărenii antrenaţi pe atunci de Dragoş Bon au fost eliminaţi în primul tur, la Severin, cu 3-2, de Pandurii Cerneţi. Cele două adversare din această după-amiază se vor întâlni mai mult ca sigur şi în liga a 3-a, unde sunt şanse mari ca cele 3 echipe doljene să fie repartizate în aceeaşi serie. Momentan seriile sunt doar în stadiul de proiect, deoarece FRF a prelungit termenul de înscriere în campionatul. În urma retragerii, desfiinţării sau excluderii mai multor cluburi ce ar fi trebuit să ia startul în noul sezon al ligii a 3-a, care va începe pe 3 septembrie, forul federal a decis să dea liber la înscrierea în cel de-al treilea eşalon fotbalistic tuturor echipelor interesate. Campionatul din eşalonul trei ar fi trebuit să fie format în acest sezon din şase serii, însă, din lipsă de participante, numărul seriilor a fost redus în această vară la cinci. Din câte se pare, nici acestea nu pot fi completate în întregime. Astfel s-a decis prelungirea termenului de înscriere în competiţia liga a 3-a pentru toate cluburile interesate şi să aprobe prelungirea termenului menţionat până la data de 24.08.2016, ora 17. Componenţa seriilor ligii 3 va fi făcută publică abia după 24 august.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Programul turului 2 al Cupei României

24 august, ora 17.30

Euromania Dumbrăveni (Vrancea) – Aerostar Bacău (Bacău)

Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) – Olimpia Râmnicu Sărat (Buzău)

Voinţa Ion Creangă (Neamţ) – Metalosport Galaţi (Galaţi)

Atletico Vaslui (Vaslui) – Sporting Lieşti (Galaţi)

Şomuzul Preuteşti (Suceava) – Ştiinţa Miroslava (Iaşi)

Transdor Tudora (Botoşani) – CSM Paşcani (Iaşi)

Victoria Mihai Viteazul (Constanţa) – Înainte Modelu (Călăraşi)

CSM Olteniţa (Călăraşi) – FC Viitorul II (Constanţa)

Unirea Slobozia (Ialomiţa) – Delta Dobrogea Tulcea (Tulcea)

Şoimii Lipova (Arad) – Millenium Giarmata (Timiş)

ACS Ghiroda (Timiş) – National Sebiş (Arad)

CS Ineu (Arad) – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (Timiş)

Industria Sârmei (Cluj) – Performanţa Ighiu (Alba)

Sănătatea Cluj (Cluj) – Industria Gâlda (Alba)

Someşul Oar (Satu Mare) – Fotbal Comuna Recea (Maramureş)

FC Zalău (Sălaj) – Unirea Jucu (Cluj)

FC Avrig (Sibiu) – Avântul Reghin (Mureş)

CS Iernut (Mureş) – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (Harghita)

ACSO Filiaşi (Dolj) – ACS Podari (Dolj)

Unirea Bascov (Argeş) – SCM Piteşti (Argeş)

Flacăra Moreni (Dâmboviţa) – Petrolistul Boldeşti (Prahova)

CS Păuleşti (Prahova) – Urban Titu (Dâmboviţa)

AS Electroaparataj (Bucureşti) – Dinamo II (Bucureşti)

Viitorul Domneşti (Ilfov) – Metalul Reşiţa (Caraş-Severin)

Gloria Popeşti Leordeni (Ilfov) – Concordia II Chiajna II (Ilfov)

Metaloglobus Bucureşti (Bucureşti) – FC Voluntari II (Ilfov)

Partidele SCM Petrotub Roman – Bucovina Pojorâta, AFC Hărman – CN Dinicu Golescu Câmpulung, Posada Perişani – Minerul Motru, Internaţional Băleşti-FC Caransebeş, Metalurgistul Cugir – Universitatea Cluj, CNS Cetate Deva – FC Hunedoara şi Unirea Brânceni – Sporting Turnu Măgurele nu se dispută.

Politica