Conecteaza-te cu noi

Eveniment

Tânăr înecat în Dunăre, la Pristol-Mehedinţi

Publicat

pe

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Drobeta“ au reuşit să găsească, ieri, trupul neînsufleţit al unui tânăr care se înecase în Dunăre, în dreptul comunei Pristol-Mehedinţi. După mai multe ore de căutări pe Dunăre, ceva mai jos, în dreptul comunei Gruia, pompierii au reuşit să scoată din fluviu, trupul neînsufleţit al tânărului înecat. Cadavrul a fost ridicat de medicina legală pentru efectuarea necropsiei. De duminică după-amiază, pompierii de la Staţia Vânju Mare căutau cu o barcă, o persoană în apele fluviului Dunărea, în dreptul kilometrului fluvial 848,5, despre  care se presupunea că s-a înecat.  Este vorba de un tânăr, de 19 ani, din Oradea, care venise la Pristol, unde mama lui se recăsătorise.  Cel care a sunat la 112 este tocmai tatăl său vitreg care se afla împreună cu acesta la scăldat în Dunăre. Locul unde se presupune că băiatul s-a înecat este cunoscut de localnici ca fiind unul cu vârtejuri şi curenţi puternici.

 

Tânărul nu ştia să înoate

La Mehedinţi, în comuna Pristol, Dunărea a luat tribut viaţa unui tânăr, de 18 ani, care plecase la scăldat. Băiatul a mers, duminică după-amiază, să facă o baie cu mai mulţi prieteni şi a intrat în larg ignorând faptul că nu ştia să înoate. Câteva minute mai târziu, cei care îl însoţeau şi-au dat seama că amicul lor nu se mai vede pe luciul apei. Ei au încercat să improvizeze un colac de salvare din PET-uri să îl caute în larg, dar a fost în zadar. Pompierii şi scafandrii chemaţi la faţa locului l-au căutat, dar din păcate fără rezultat. Dorinţa de a se răcori pe temperaturile toride l-au mânat pe Marius la Dunăre împreună cu alţi câţiva prieteni. Luat de val, tânărul a înaintat aproximativ şapte metri în apă de la mal şi chiar dacă un băiat mai mic l-a avertizat să se întoarcă, el nu s-a oprit.Când şi-au dat seama că Marius nu se mai vede în larg pe luciul apei, cei care îl însoţeau s-au panicat şi chiar dacă niciunul nu ştia prea bine să înoate, au încercat singuri să îl salveze. Fiecare secundă care a trecut a micşorat şansele ca tânărul să fie salvat. Copiii au cerut ajutor altor localnici de pe mal, abia după 20 de minute.

În cele din urmă, mai multe echipaje de pompieri au ajuns la faţa locului şi au periat zona indicată, cu bărcile. Căutările au fost apoi continuate de trei scafandri din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi. Sfâşiată de durere, mama lui Marius a asistat la căutările pompierilor de pe mal. Știa că şansele ca fiul său să fie scos în viaţă sunt minime dar spera ca măcar trupul să-i fie găsit.Marius s-a născut în judeţul Bihor, dar părinţii s-au despărţit, iar în urmă cu câteva luni, el a venit cu mama sa în comuna Pristol, unde aceasta s-a căsătorit. El are un frate de 15 ani.