Poliţia Locală Slatina dă amenzi șoferilor indisciplinați

Home Eveniment Poliţia Locală Slatina dă amenzi șoferilor indisciplinați
Poliţia Locală Slatina dă amenzi șoferilor indisciplinați

În vederea asigurării ordinii şi liniştii publice, combaterii fenomenului de cerşetorie, a comerţului stradal neautorizat precum şi pentru păstrarea unui aspect civilizat al pieţelor municipale, efectivele Serviciului Public Poliţia Locală Slatina din subordinea Consiliului Local al municipiului Slatina, desfăşoară diverse activităţi.

Astfel, în perioada 18-24 iulie, un număr de 83 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 19.150 lei au fost aplicate de poliţişti. Majoritatea sancţiunilor aplicate au fost urmare a încălcării prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – 65 amenzi contravenţionale. Acestea au fost aplicate pentru: opriri neregulamentare – 38 sancţiuni aplicate, acces interzis – 13, staţionare interzisă – 1, conducători de vehicule cu tracţiune animală – 5, pietoni care s-au angajat în traversarea prin loc nepermis 4, la care se adaugă alte 4 sancţiuni aplicate pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia vehiculelor cu masă autorizată de peste 3,5 tone pe drumurile din municipiul Slatina – lipsă autorizaţie specială de transport.

De asemenea, poliţiştii au mai aplicat 12 sancţiuni pentru nerespectarea H.C.L. nr. 490/2014 referitoare la stabilirea de contravenţii şi aplicare sancţiuni pe raza municipiului Slatina, dar şi şase sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991 privind încălcarea ordinii şi liniştii publice.

66 de apeluri de intervenţie au fost efectuate la numărul de telefon al Poliţiei Locale Slatina – 954, iar poliţiştii s-au autosesizat în 32 de situaţii datorită sistemului de monitorizare video a oraşului.

Acţiuni realizate împreună cu alte forţe

Echipajul rutier al Poliţiei Locale a depistat, sâmbătă, 23 iulie, în zona CEC de pe b-dul Al.I. Cuza, un scuter cu două persoane care nu purtau cască de protecţie. Întrucât, pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii de scutere şi persoanele transportate pe acestea au obligaţia să poarte cască de protecţie omologată, persoanele în cauză au fost legitimate, ambele fiind din comuna Mărunţei. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că persoana care conducea scuterul nu deţinea permis de conducere şi documente pentru vehicul, acesta aflându-se şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Biroului Rutier Slatina, în urma verificării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,74 mg/aer expirat. ”Șoferul” a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în vederea recoltării probelor biologice, cercetările urmând a fi continuate de Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Slatina.

Verificări planificate pentru săptămâna în curs

În această săptămână, în zilele de marţi, joi şi vineri, poliţiştii vor întreprinde mai multe acţiuni pentru depistarea personelor fizice care comercializează produse în zonele publice ale municipiului fără achitarea taxelor zilnice şi fără a deţine autorizaţie de funcţionare. Tot marţi, se vor desfăşura şi acţiuni privind depistarea conducătorilor de vehicule care nu respectă normele legale privind circulaţia vehiculelor cu masă autorizată de peste 3,5 tone pe drumurile din municipiul Slatina şi accesul pe anumite sectoare de drum.

Miercuri, se vor efectua verificări în teren privind modul de executare al lucrărilor de construcţii, respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a proiectului tehnic avizat, joi se acţionează pentru prevenirea încălcării normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală, iar vineri poliţiştii desfăşoară acţiuni privind depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor.

Poliţiştii întreprind acţiuni şi la sfârşit de săptămână

Efectivele Serviciului Public Poliţia Locală Slatina desfăşoară activităţi şi sâmbătă, şi duminică. Acestea vor acţiona pentru depistarea persoanelor care încalcă normele de convieţuire socială – tulburarea ordinii publice sau consum de alcool pe domeniul public.