Istoria, amintirea trecutului, iese din manuale şi îşi face loc în viaţa de zi cu zi, prin evenimente, lucruri, obiceiuri, dar mai ales prin oameni. Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”, de astăzi, duce mai departe tradiţia Școlii Superioare de Meserii, înfiinţată la 1 septembrie 1871.
Aparent, o şcoală banală, cu o structură clasică, corpurile clădirii şi curtea şcolii în care poţi zări în pauzele dintre ore, grupuri, grupuri de elevi, adăposteşte în spatele pereţilor, nu doar simple poveşti, ci adevărate file de istorie.
Într-un corp al clădirii ce tocmai a împlinit 100 de ani, inaugurat în 1916, anul intrării României în război, se află mărturii ale celor care timp de patru ani au învăţat în băncile şi mai ales în atelierele instituţiei.
În atelierul de sculptură şi-a dezvoltat abilităţile şi elevul Constantin Brâncuşi. În Muzeul şcolii se află două rame sculptate în lemn de către elevul Brâncuşi, în 1898, ultimul său an de şcoală.
„Ramele nu reprezintă opera artistului Brâncuşi, ci lucrarea celui mai bun elev din clasă, făcute la ordinul directorului şcolii şi la rugămintea primarului Craiovei din acea perioadă”, spune Laurenţiu Puicin, directorul Colegiului.
Din cele două etaje ale muzeului şcolar, două încăperi îi sunt destinate lui Constantin Brâncuşi. Imagini cu artistul, dar şi cu operele sale, îmbracă pereţii camerelor.
Brâncuşi, cu trenul la Paris
Se spune că drumul la Paris a fost făcut pe jos. Însă profesorul de istorie, Laurenţiu Puicin, spune că Brâncuşi a fost un om al simbolurilor şi aşa a fost şi călătoria sa. S-a spus că a plecat pe jos la Paris, însă a plecat cu trenul, dar atunci când spui pe jos este vorba despre o călătorie iniţiatică. Înainte să plece la Paris s-a pozat în încadramentul unei uşi, era intrarea într-o lume, iar într-o altă poză poate fi văzut în atelierul său, bătrân, în încadramentul unei porţi tradiţionale pe care o reconstituise. Poartă ce reprezintă intrarea şi ieşirea dintr-o lume care se face prin intermediul porţilor. De aceea şi Poarta sărutului. Poarta fiind o graniţă între lumi, separarea dintre sacru şi profan.
O altă sală a muzeului este destinată operelor unor absolvenţi ai şcolii care s-au remarcat şi au devenit reprezentanţi ai culturii româneşti: Eraclie Hagiescu, George Cireşescu, Giorgio Vasilescu, Constantin Bălăcescu, Anghel Chiciu, Alexandru Cojocaru.
Printre operele expuse se află şi busturi originale semnate de Anghel Chiciu, unul dintre sculptorii care în Primul Război Mondial a fost un artist care a redat din lupte şi din viaţa pe front. Acesta a ieşit la pensie fiind profesor la Școala de Arte şi Meserii.
Lucrări de diplomă ale elevilor, dar şi ale profesorilor, din perioada interbelică, sunt expuse în acelaşi corp de clădire ce aştreaptă să fie renovat.
O caricatură făcută în anul 1933 de elevii de la acea vreme redă colectivul instituţiei educaţionale care se numea Școala Superioară de Meserii.
La doi ani de la înfiinţarea şcolii, în 1873, elevii au fost premiaţi la Festivalul Internaţional de la Viena, diploma găsindu-şi acum locul pe unul dintre pereţii muzeului.
Însă, cel mai reprezentativ elev al acestei instituţii rămâne Constantin Brâncuşi. În Primul Război Mondial arhiva şcolii a fost distrusă, dar foaia matricolă a elevului Brâncuşi a scăpat. Nu toată, ci doar o parte, pentru că lipseşte primul an de studii.
„Turnătorii erau chiar turnători”
La absolvire Brâncuşi a primit un certificat de meseriaş pentru că la acea vreme şcoala nu era un Liceu de arte, foarte puţini dintre cei care terminau ajungeau artişti.
„Fiind o şcoală de meserii ea producea în special meseriaşi: rotari, dulgheri, clasa de sculptură poate fi comparată, astăzi, cu cea de tâmplărie, acolo învăţau să facă mobilă, diverse lucruri practice, turnătorie. Astăzi când spui turnători se înţelege altceva, însă maeştrii de la acea vreme făceau turnătorie cu adevărat. Dintre toţi colegii săi din clasa de sculptură, sculptor a ajung Brâncuşi, şi mai târziu Chiciu, însă el a intrat în calasa a noua când Brâncuşi termina. Majoritatea făceau lucruri de artizanat, însă şi căruţe care mai târziu se vindeau ţăranilor. O parte a mobilierului Băncii Naţionale din Bucureşti este realizat la şcoala craioveană. Colegul de bancă al lui Constantin Brâncuşi nu a avut talent de artist însă a avut talent antreprenorial şi astfel a ajuns unul dintre cei mai mari producători de mobilă din Europa, o altă parte a mobilierului Băncii Naţionale fiind făcută în atelierul său”, povesteşte directorul.
În curtea liceului se poate observa o replică a operei lui Brâncuşi, Piatra de hotar, făcută de Berindei.
Sculptura este considerată prima operă cu mesaj politic a artistului. Piatra de hotar a fost sculptată de Brâncuşi în 1940 ca un protest la răpirea Basarabiei şi Bucovinei de către URSS.
Pe colţurile moşiilor ţăranilor liberi se fixau astfel de pietre care rămâneau mai târziu pentru a se reconstrui graniţele. Pe ea se pot observa motive precum oul primordial, care mai târziu se regăsesc şi pe alte opere cum ar fi Poarta sărutului.
