luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

TRUCK AND BUSS – 7 zile de verificări, la nivelul întregului judeţ

În conformitate cu Programul Operaţiunilor Europene 2016, în perioada 15 – 21 februarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Vâlcea vor desfăşura operaţiunea TRUCK&BUSS care are ca scop combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de mărfuri şi persoane.

Astfel, Serviciului Rutier Vâlcea va organiza şi desfăşura, cu implicarea tuturor formaţiunilor rutiere teritoriale, acţiuni punctuale care vizează reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public.

Poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea, vor acţiona zilnic, în perioada menţionată, în vederea menţinerii unui climat de legalitate, siguranţă si disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule care efectuează transporturi rutiere publice de persoane şi transporturi rutiere comerciale de mărfuri (inclusiv cele periculoase) pe rute interne şi internaţionale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cazul transportului public de persoane se va urmări respectarea cu stricteţe a capacităţii de transport şi a graficelor de circulaţie, conform caietului de sarcini aferent licenţei de traseu, precum şi deţinerea de autorizaţii taxi pentru autoturismele care efectuează transport de persoane în acest regim pe raza judeţului.

Pe această cale, recomandăm călătorilor să accepte o călătorie cu mijloacele de transport în comun, doar dacă au asigurat un loc să se aşeze.

 

Nu contează că veţi călătorii 50 m sau 50 de km. În momentul în care veţi călătorii în picioare vă puneţi viaţa în pericol! La orice mişcare bruscă efectuată de autovehicul, sunteţi victimă sigură.

De asemenea, vă recomandă să nu apelaţi la aşa numiţii „taximetrişti la negru”, deoarece:

• riscul producerii unei fapte antisociale (tâlhărie, agresiune, viol etc.) este mărit dat fiind faptul că nu există un dispecerat care să cunoască permanent locaţia „taximetristului”;

• taximetriştii autorizaţi au asigurare pentru pasagerii din maşină spre deosebire de taximetriştii ,,ilegali”;

• autoturismele care efectuează curse în regim taxi trebuie să facă inspecţia tehnică periodică, la intervale de 6 luni, pe când celelalte autoturisme, la 2 ani.

În cadrul acţiunii din această săptămână, poliţiştii vor distribui materiale informative preventive întocmite în trei limbi (română, engleză şi turcă) destinate transportatorilor de mărfuri cu recomandări în scopul prevenirii implicării acestora în evenimente rutiere. Acestea vor fi afişate în locurile publice, tranzitate de conducătorii auto vizaţi.

Astfel, materialele informativ preventive vor fi amplasate în zonele cu risc accidentogen ridicat de pe DN7.

Totodată, poliţiştii vâlceni recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză redusă, să mărească distanţa de siguranţă în mers, să utilizeze luminile de întâlnire şi să evite efectuarea manevrelor în trafic (depăşiri, treceri de pe o bandă pe alta etc.) fără o temeinică asigurare, întrucât traficului rutier este influenţat negativ de către precipitaţii.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

În condiţiile unui trafic aglomerat, ploaia reprezintă un factor perturbator ce poate determina apariţia blocajelor rutiere temporare. În această situaţie, recomandăm conducătorilor auto:

– să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile de trafic;
– să nu depăşească coloana de autovehicule oprite la semafor;
– să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;
– să nu treacă la culoarea roşie a semaforului electric;
– să nu claxoneze inutil;
– să fie atenţi la semnalele agenţilor de circulaţie.

 

 

 

 

Politica