Mama mea îmi spune să mă rog la Dumnezeu doar de sănătate, că în rest… alte lucruri se pot realiza. Cuvintele acestea mi le rostește când aude sau vede la televizor cazuri ale unor persoane care trăiesc în condiții grele, într-o casă de chirpici, pământ pe jos, iar traiul îl duc de pe o zi pe alta.
Într-o asemenea situație se află o familie din județul Olt, Bistrița Nouă. E greu de imaginat că, în anul 2016, mai sunt persoane care nu au curent și trăiesc cu grija zilei de mâine că, poate, a doua zi nu au ce mânca. Seara, lampa le e de nădejde, dar și radioul cu baterii de unde mai află noutățile, le ține companie. Oamenii din sat sunt solidari cu ei, iar pe bărbatul casei, Oancea Jenel, îl știe lumea de om harnic în sat. Localnicii din Bistrița Nouă ne-au semnalat că aceștia nu primesc ajutor social, deși trăiesc doar din pensia de handicap de 230 de lei a soției sale, alocația copilului și a muncii cu ziua, dar care nu este cuantificată în acte. Contactat, primarul ne-a spus că atunci când s-au prezentat pentru a face documentația pentru ajutorul social, nu aveau buletinele, dar că o să ia legătura cu ei să mai vină odată la Primărie să facă demersurile necesare pentru a vedea dacă se pot încadra să primească acest drept.
„Nu au documente, când au venit pentru ajutorul social, nu au vrut să le facă. Transmite-ți-le dumnevoastră să vină la Primărie dacă aveți posibilitatea, dacă nu o să-i contactăm noi să vină să-și facă actele pentru că altfel nu-i împiedică nimic să aibă ajutorul social. Nu le au scoase sau cel puțin nu le-au prezentat atunci. În momentul când se încheie dosarul trebuie să aibă niște copii după documente. Primesc și persoanele căsătorite legal și prin concubinaj, nu e problema asta. Să vină la Primărie să-și facă dosar, iar de luna viitoare să intre în plată. Din ce am aflat, se încadrează. Să vină să-și facă documentația, ne încurcă și pe noi la administrație anumite ezitări ale lor pentru că sărăcia e cruntă și de ce sunt mai săraci, de asta ne afectează și pe noi. Așa, cât de cât, au asigurarea de sănătate, că apoi vin tot peste noi, să le plătim asigurarea. Prin ajutorul social, le plătim asigurarea de sănătate”, a declarat primarul din Piatra Olt, de unde aparține satul Bistrița Nouă.
Bărbatul ne spune că au încercat să primească ajutor social, doar că mereu au fost impedimente:
„Am avut ajutor social și ni l-au tăiat pentru că nu avem acte, pe mine mă cheamă Oancea Jenel, pe soția Răducu, nu suntem cununați. Soția are și pensie de handicap și de asta nu primim. Avem și un copil de 8 ani jumătate. Nu primim nimic, a mai fost cineva să se intereseze de acest ajutor social, dar au zis că s-au terminat fondurile, nu știu”.
Ion, băiatul lor, de 8 ani și jumătate, este rațiunea lor de a trăi, pentru el trudesc ca să poată să-l ducă la școală și să aibă ce mânca. Băiatul lor este un copil frumos și pe interior și pe exterior. Când a văzut telefonul meu, copilul a zis: acesta este telefon? Ce frumos e! Deși condițiile de trai ale acestei familii sunt grele, bărbatul știe că trebuie să fie puternic, pentru că el este stâlpul casei, fără el totul s-ar duce de râpă. Sunt condiții grele pentru doi oameni adulți, mai ales pentru un copil.
„Eu mă mai duc cu ziua, pe unde pot. Pe timp de vară găsesc, dar și iarna, mai la un spart de lemne, chiar dacă nu ca primăvara, ca vara, dar și orișicât. Se mai duce omul la poartă și zice să le sape la vie, la porumb, dar ei refuză. Ca să vină să-ți dea așa fără să muncești, nu se poate. Câștig 40 de lei pe zi, copilului îi mai trebuie caiete, îl ducem la școală, este în clasa a doua. Avem sobă, am o vecină de i-am mai făcut curățenie, i-am luat crengile și mai facem, așa, focul. Ne-am descurcat și iarna aceasta binișor, am mai luat crengi de la vecina de am băgat în foc. Mă costă și grădina să sap, am dat un milion numai pe arătură. Și încet, încet, sap azi ceva, mâine ceva. Pun cartofi, fasole, ceapă, ne mai dau și vecinii și când nu avem, mai și cumpărăm când n-avem chiar deloc. Ne ducem, luăm pliculețe, semințe de roșii, de castraveți și le punem în grădină. Degeaba cine să ne dea”, spune Jenel.
Din puținul pe care îl are, face tot ce poate și îi asigură băiatului lor strictul necesar, pentru că știe că este important să nu renunțe la școală:
„M-au ajutat și oamenii, am o ușă de la un vecin. Am avut plită cu cuptor și am demontat-o, iar la vară îmi fac alta, aici într-un colț. Avem plită, acum, cu sobă. La școală e zi de zi, băiatul, nu lipsește, îl îmbrăcăm, așa cum sunt eu, nu țin copilul acasă. Noi ne gândim să avem ce mânca mâine că, la școală, copilul cere, măcar eu mănânc o bucată de mămăligă, dar copilul ce face, se uită la alții cum mănâncă și el nu are, acolo cât de cât să aibă. Pentru copil trăim, că nouă când ne-o veni rândul, ne ducem, pentru el muncim, ne chinuim și ne zbatem. Am lucrat patru ani de zile, la bidoane de plastic la Slatina, de acolo am blănărie, aici, în casă, m-au băgat în șomaj și nu m-au mai chemat. Ceva stabil nu găsesc, că am găsit prea departe.Trebuia să stau o săptămână plecat, chiar și o lună, femeia, fiindcă e cu piciorul, nu poate să facă cum fac eu, să spargă lemne, să sape. Am renunțat că nu se poate. Dacă soția era sănătoasă, era altfel, plecam și eu în altă parte. Încet, încet făceam și noi în casă, că o iarnă întreagă am stat în bordei, în afară. Nu făcusem casa asta, aici stau din `98”.
Facem apel la persoanele de bine care vor să dea o mână de ajutor acestei familii. Orice sprijin este binevenit, orice donație pentru ca viața lor să fie mai bună, iar sărăcia cruntă în care trăiesc să devină doar o amintire.
