joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România, aproape de ultimul loc din Europa la capitolul sănătate

Sistemul sanitar din România a ocupat în 2015 locul 32 din 35 de țări din Europa. Clasamentul a fost făcut de o companie suedeză ce se ocupă de evaluarea sistemelor medicale. 

Evaluarea s-a făcut după 48 de indicatori, printre care: rezultatele tratamentelor, gama de servicii medicale oferite, dar şi produsele farmaceutice disponibile pe piaţă. Ţara noastră a obţinut cel mai slab punctaj, la cei mai importanţi indicatori: 104 puncte, din 250 la rezultatele tratamentelor, 63 de puncte din 150 la gama de servicii medicale oferite şi 43 din 100 la produsele farmaceutice disponibile pe piaţă, informează Digi24.

Aceste probleme scoase în evidență de raportul suedezilor sunt reclamate și de către pacienții români, mai exact, modul de diagnostic şi rezultatele tratamentului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Nu aşa se procedează, în momentul în care ai luat un bolnav şi este într-o stare gravă, trebuie să te ocupi de el, trebuie să găseşti soluţii, să-i îmbunătăţeşti starea”, a declarat un pacient, pentru Digi24.

„Ce m-a nemulţumit cel mai mult e că nu pun diagnosticul cum trebuie şi când trebuie. Se bâlbâie, nu au nici aparatură, nu sunt nici medici, nu ştiu, ceva se întâmplă”, a adăugat alt pacient, potrivit aleiași surse.

În 2014, la precedentul raport, România s-a clasat pe penultimul loc în topul sistemelor medicale din 36 de ţări din Europa. Anul trecut, spre deosebire de 2014, singurii indicatori unde ţara noastră a obţinut un punctaj mai mare sunt reducerea deceselor cardiovasculare şi a deceselor prin accident vascular cerebral. Poziţia codaşă ocupată în ultimii doi ani de sistemul medical românesc este cauzată în primul rând de lipsa banilor, spun reprezentanţii cadrelor medicale, relatează Digi24.

În raportul Indexului European al Sistemelor Medicale, România depăşeşte doar Albania, Polonia şi Muntenegru. Pe primul loc se află Olanda cu 916 puncte din 1000.

Politica