joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Traficanţi de droguri, trimişi în judecată

Doi vâlceni şi doi cetăţeni turci, acuzaţi de trafic de droguri de mare risc, au fost trimişi în judecată. Dosarul lor a ajuns pe rolul Tribunalului Vâlcea. 

Aceştia au fost prinşi de poliţişti şi procurori în timp ce transportau  333 de kilograme de heroină.

George-Solomon Săman, care deţinea o firmă de transport internaţional în municipiul Râmnicu Vâlcea, şi Liviu-Constantin Bîngă, şofer vâlcean, dar şi turcii Yigit Hakan, care, de asemenea, avea o firmă de transport internaţional ce avea sediul şi în municipiul Râmnicu Vâlcea, şi Sincar Huseyin au introdus drogurile în ţară, cu două tiruri. Marfa urma să ajungă în Olanda şi Germania.  Traficanţii erau urmăriţi de aproape patru ani. 
Pentru a-i prinde pe traficanţi, în perioada ianuarie – iulie 2015, anchetatorii au acţionat pe relaţia Turcia – Ucraina – România – Europa de Vest, urmărind îndeaproape transportul de heroină trimis din Afganistan, arată voceavâlcii.ro. Ulterior, atât vâlcenii, cât şi turcii au fost arestaţi.
Vineri, 15 ianuarie 2016, procurorii DIICOT au decis să-i trimită pe cei patru inculpaţi în judecată. Conform Art. 2 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri „(1) cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”. 
 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica