Anual, zeci de mii de copii români abandonează şcoala din diverse motive: părinţii poate vinovaţi şi dezinteresaţi de soarta acestora, pe scurt oameni simpli, fără o educaţie, care îşi duc viaţa de pe o zi pe alta şi care nu se mai preocupă şi de bogăţia spirituală a micilor făpturi. Multe astfel de familii ajung să trăiască din alocaţiile copiilor sau din mila vecinilor, muncind cu ziua pe unde apucă.
Pentru fiii lor nu educaţia reprezintă o prioritate, ei duc o luptă dură pentru supravieţuire chiar cu viaţa. Ba mai mult, încă de mici sunt îndemnaţi de propriii părinţi să-şi câştige singuri existenţa.
La doar 11 ani, responsabilităţi cât pentru un om mare
Într-o situaţie similară se află şi familia unui băieţel din Craiova, în vârstă de 11 ani. Din motive de confidenţialitate ne rezervăm dreptul de a nu divulga numele băiatului, aşa că o să-l numim ,,D". Necazurile vieţii nu l-au ocolit pe cel mic încă de când s-a născut. D. este al patrulea copil al familiei, dintre cei şase fraţi. A cunoscut greutăţile vieţii de la o vârstă foarte fragedă, fiind nevoit să se zbată atât pentru el, cât şi pentru frăţiorii săi. Nu ştie ce înseamnă să ai o familie în adevăratul sens al cuvântului. Tatăl i-a părăsit în urmă cu mai bine de cinci ani. A ales să-şi împartă restul vieţii cu băutura şi nu cu familia aşa cum era normal. Mama, casnică este nevoită să stea acasă pentru a se ocupa de fraţii mai mici.
"Tata ne-a părăsit de mai bine de cinci ani. Locuiesc împreună cu mama şi ceilalţi fraţi într-o căsuţă mică, care este foarte veche şi mai că stă să cadă pe noi. Uneori ne este frică, mai ales noaptea când plouă, pentru că pe vreme rea poate să cadă acoperişul. Ne este destul de greu, pentru că în fiecare zi trebuie să ne chibzuim mâncarea şi să păstrăm o bucăţică pentru fiecare în parte. Avem o vecină care vine mai des pe la noi şi ne mai aduce mâncare, compot şi uneori ne mai dăruieşte şi hăinuţe de la nepoţeii ei. Nu mi-e frică de muncă, dar mulţi oameni se uită urât la mine şi mă gonesc", ne-a povestit băiatul.
Vinde flori pentru a-şi ajuta mama
Alocaţia, mult prea mică pentru şapte suflete îi ajută pe cei din familie să fie la limita supravieţuirii. Cu toate acestea, copiii nu se dau bătuţi şi luptă zilnic pentru un trai decent. Pe lângă faptul că merg la şcoală sau la grădiniţă, aceştia încearcă aşa cum pot să mai aducă un ban în casă. D. a găsit o modalitate foarte bună de a câştiga un ban cinstit, chiar dacă uneori nu este privit cu ochi buni de craioveni. Băiatul, în vârstă de 11 ani, vinde flori, străbătând în lung şi-n lat oraşul.
"De obicei, îmi aleg zone aglomerate, unde sunt mulţi oameni. Acum, au ajuns să mă cunoască destule persoane şi mereu când mă întâlnesc îmi vorbesc frumos şi-mi oferă un ban în schimbul unei flori. Bineînţeles, că sunt şi oameni care nu mă plac şi încerc să-i evit pe aceştia, deoarece nu vreau să intru în conflicte. În medie, pe zi ajung acasă cu 20,30 lei, iar dacă este vreo sărbătoare în oraş câştig şi mai mult de atât. Banii îi duc acasă mamei ca să plătească curentul şi să ne cumpere mâncare. Uneori, îmi mai opresc bănuţi să le cumpăr fraţilor mei mai mici dulciuri sau câte o jucărie. Îmi place de sărbători, deoarece atunci primim jucării, hăinuţe şi dulciuri de la oamenii care se gândesc la noi. Mereu le mulţumesc că se gândesc la noi şi mă rog şi pentru ei în fiecare zi", ne-a relatat băieţelul.
Nu se dă bătut şi continuă să lupte
Chiar dacă are multe greutăţi de suportat, D. este un copil luptător care nu se dă bătut. Deşi alţi copii în situaţia lui ar fi renunţat la şcoală, băieţelul de 11 ani continuă să studieze. Nu este deloc uşor, însă şcoala vieţii l-a învăţat că pentru a ajunge undeva sus atunci când va creşte, trebuie să se preocupe şi de partea spirituală, să-şi hrănească mintea şi sufletul.
"Mă duc zilnic la şcoală. Nu chiulesc niciodată şi încerc să învăţ mereu când sunt acasă şi nu vând flori. Mă mai ajută şi fraţii mei mai mici la teme, dar de obicei mi le fac singur. Doamna dirigintă mă încurajează mereu să învăţ mai bine, deoarece dânsa îmi spune că pot mai mult de atât. Am şi note bune, şi mai puţin bune. Cu matematica nu prea mă împac, iar franceza nu-mi prea place. Colegii mă plac. Colegul meu de bancă îşi împarte zilnic mâncarea cu mine. Uneori, în weekend-uri, mai merg la el acasă şi ne jucăm împreună pe calculator", a mai spus băiatul.
Tatăl, imun la nevoile propriilor copii
Tatăl a plecat de acasă. De atunci nu a mai dat niciun semn. Nici cei mici nu vor să mai audă de el, dar în adâncul sufletului speră ca acesta să se întoarcă într-o zi. Împovăraţi cu atâtea probleme, maturitatea le-a bătut la uşă celor şase copii mai devreme decât ar fi fost cazul. Dacă alţi copii de vârsta lor îşi petrec timpul cu prietenii în faţa blocului sau în faţa calculatorului, cei şase fraţi au o altă misiune, şi anume, aceea de a se ajuta unii pe alţii. Cel mai mare dintre fraţi are 18 ani şi anul viitor va susţine examenul de bacalaureat. Este conştiicios şi se pregăteşte atât cât îi permite timpul.
"Fratele nostru cel mai mare va termina liceul în acest an. Învaţă şi toţi ne rugăm pentru el. Vrea să se facă inginer şi speră să intre la facultate. Visul lui cel mare era să ajungă medic, dar din păcate trebuia să-şi cumpere multe cărţi care costau foarte mult şi mama nu l-a putut ajuta. Chiar şi aşa, el este foarte optimist şi noi avem încredere în el că nu ne va dezamăgi şi va intra la facultate", a mărturisit băiatul.
În povestea mai sus relatată se pot regăsi foarte multe familii atât din Oltenia, cât şi din întreaga ţară. Deşi sărăcia este cuvântul care ar putea caracteriza cel mai bine această familie, cei şase fraţi se luptă zilnic pentru o viaţă mai bună şi pentru a-şi ajuta mama. Doar soarta va decide ce drum va urma micuţul de 11 ani, împreună cu familia sa. Însă, povestea acestui tânăr poate reprezenta o lecţie de viaţă pentru fiecare dintre noi.
