duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Dan Motreanu, trimis în judecată alături de alți doi inculpați

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a inculpatului SCUTARU GEORGE-ADRIAN, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, și în stare de libertate, a inculpaților: MOTREANU DAN ȘTEFAN, deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (la data faptelor și în prezent), SCHAER ANA MARIA, administrator al unei societăți comerciale,cu privire la săvârșirea aceleiași infracțiuni.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunțătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.
Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, inculpații Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală, se precizează într-un comunicat al DNA.

În cauză, față de toți cei trei inculpați, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator și poprire asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților, până la concurența sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 
 

Politica