duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Severinenii s-au mutat la Roşiorii de Vede

Din sezonul 2015-2016, cei mai mulţi activează la Roşiorii de Vede, în Liga a III-a. Veteranului Ionel Lătea (33 de ani), aflat la Sporting de la începutul campionatului precedent, i s-au alăturat în această vară tinerii mehedinţeni Dalin Munteanu (Chelsea Bucureşti), Cristian Aldea (CSS Drobeta) şi Ionuţ Manda (AS Corcova). Ultimii doi au fost aduşi la propunerea severineanului Petre Virgil Vucea (foto), devenit noul director sportiv al echipei teleormănene. Fostul secretar de la Minerul Mehedinţi a fost cooptat în această vară în staff-ul celor de la Sporting Roşiori şi speră să aibă rezultate alături de echipa antrenată de Cristi Negru, care, în prima etapă a noului sezon din Liga a III-a va juca la Podari.

“În primul rând, mă bucur foarte mult că am revenit în conducerea unui club de fotbal. Am ajuns la această colaborare datorită faptului că domnul preşedinte Gabriel Vlădulescu, cel care a creat această echipă minunată şi a readus în urmă cu un an oraşul Roşiorii de Vede pe scena fotbalului naţional, m-a contactat şi mi-a propus funcţia de director sportiv. Am fost plăcut surprins la primirea ofertei şi nu mă aşteptam, iar, în acel moment, am simţit satisfacţia muncii depuse la Minerul Mehedinţi, club, care din păcate, s-a desfiinţat în iarnă din cauza problemelor financiare. La Sporting Roşiori am găsit un grup unit, cu fotbalişti care au experienţa eşaloanelor superioare, cu un antrenor de perspectivă şi foarte serios. Sunt onorat să pot să pun şi eu umărul la derularea acestui proiect şi voi face tot ce-mi stă în putinţă să mă achit pe deplin de sarcinile pe care le presupune acest post”, a spus noul director sportiv de la Sporting.

Recent, la Roşiorii de Vede au mai evoluat severinenii Alexandru Dodoacă şi Adelin Făinişi, jucători ajunşi vara aceasta, în liga a IV-a Dolj, la Tractorul Cetate, respectiv Dunărea Calafat. În urmă cu 2 ani, Sporting a fost antrenată de mehedinţeanul Florin Costin Șoavă, care a ratat barajul pentru promovare în Liga a III-a, în care a întâlnit FC Balş.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mehedinţiul, tot mai inexistent

Dacă deceniul trecut se putea lăuda chiar şi cu 5 jucători convocaţi la echipa naţională de seniori a României, Mehedinţiul a ajuns să-l mai aibă în Liga I doar pe mijlocaşul Andrei Enescu, la CSMS Iaşi. În eşalonul secund se regăseşte tot un singur fotbalist, Silviu Balaure, la FCM Baia Mare, iar în Liga a III-a, pe lângă cei patru jucători de la Sporting Roşiori, mai activează mehedinţenii Bobi Verdeş (FC Olt), Mădălin Mihăescu (FC Olt), Cristian Poiană (Vulturi Lugoj) şi Claudiu Ghighilicea (Minerul Motru).

 

Politica