vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Marius Ionescu: “Obiectivul pentru mondiale este să fiu în primii 20”

Maratonistul craiovean va alerga, sâmbătă, ora locală 7.35 (ora României 2:35), în proba de maraton a Campionatului Mondial de Atletism de la Beijing, care va dura de pe 22 august până pe 30 august. Pentru Marius Ionescu va fi un test extrem de important în vederea abordării ultimei părţi a pregătirii pentru Jocurile Olimpice de la Rio, de anul viitor. Iniţial, “Piciul” nu a avut în program şi această reuniune mondială, nefiind sigur dacă intră în planurile Federaţiei Române de Atletism, dar după prestaţia excelentă de la maratonul susţinut la Dusseldorf, atletul craiovean a obţinut calificarea pentru Beijing şi a fost pus pe liste de către oficialii forului naţional. Acum, Marius Ionescu speră să prindă un loc în primii 20 la finalul cursei mondiale. “Obiectivul personal este să mă clasez în Top 20. Pregătirea a fost bună, consider că sunt la un nivel bun. Urmează să vedem şi rezultatul acum. Acest concurs reprezintă ultima sută de metri pentru prima etapă a pregătirii în vederea Jocurilor Olimpice. După care vom trage linie şi vom analiza concluziile. De obicei nu vreau să vorbesc înainte, să promit ceva ce nu pot. Cum se obişnuieşte mai ales în fotbal, vreau să las rezultatul să vorbească pentru mine. Am început anul ăsta cu bine, toate cursele mi-au ieşit cum am planificat, sper să îl termin la fel de bine. Acest concurs nu îl aveam în plan înainte de maratonul de la Dusseldorf, când am confirmat şi baremul olimpic. Nu făceam parte din planul federaţiei până atunci, dar după ce am intrat în vederi pentru mondiale şi a trebuit să îl introduc în program din mers pentru că este un concurs important şi prinde foarte bine. Cel puţin ca experienţă, orice cursă la nivel mondial este un lucru pozitiv”, a declarat Marius Ionescu.  “Piciul” a mai alergat, în carieră, în proba de maraton la două Campionate Mondiale. În 2013, sportivul craiovean a luat parte la mondialul din Moscova, unde s-a clasat pe locul 26, iar în anul 2011 el a participat la cel din Daegu (Coreea de Sud), reuşind o clasare mai bună, pe poziţia a 13-a. 
Ar fi ultimul mare test înainte de Rio
Deşi sportivul legitimat la CSM Craiova se gândeşte să mai participe la un maraton în primăvara anului viitor, cu câteva luni înainte de startul Jocurilor Olimpice, cursa de la Beijing ar putea fi ultimul test de calibru pentru Marius Ionescu. „Din toamnă începe o altă etapă a pregătirii pentru Rio. Poate că o să mai fac în primăvară un maraton, dar nu sunt încă hotărât”, a mai spus atletul. 
 

spot_img
spot_img

Politica