O adevărată bijuterie arhitectonică, până în anul 1989, Casa de Cultură a Sindicatelor din Orşova, aflată în centrul municipiului, a ajuns în ultimii ani o ruină, un monument al nepăsării şi mizeriei. Debranşată de la energie electrică, de aproape trei ani, cu acoperişul ciuruit prin care plouă sinistru, cu pereţii interiori distruşi de igrasie şi cu grupurile sanitare devenite focare de infecţie, clădirea a fost scoasă la licitaţie de ANAF şi după mai multe licitaţii, în care preţul a scăzut de la două milioane de lei la circa 600.000 de lei, a fost cumpărată de Biserica Penticostală TABOR din Orşova. Salvată, într-un anume fel, de Dumnezeu, clădirea va intra în renovare şi va deveni, în cel mult doi ani, Centrul Cultural Creştin. Pentru asta, va fi nevoie de o investiţie de peste 300.000 de euro.
Construită în 1970, de către sindicatele din vremea comunismului, fosta UGSR, Casa de Cultură a Sindicatelor din Orşova a fost, pentru orşoveni, un aşezământ de cultură de o frumuseţe deosebită. Cu o bibliotecă de peste 2.000 de volume, o sală de lectură spaţioasă şi luminată natural, cu o sală de spectacole şi cinematograf şi cu săli de agrement Casa de Cultură era un motiv de mândrie pentru orşoveni, cei mai mulţi dintre cei care azi sunt la o vârstă înaintată amintindu-şi cu plăcere de vremurile în care, copii fiind, veneau aici la finele anului şcolar şi în faţa unei săli pline, îşi ţineau serbările de absolvire.
Cinematograful cu peste 100 de locuri, folosit şi ca sală de spectacole, era dotat cu sonorizare şi putea face faţă la orice fel de concert sau spectacol de înaltă ţinută. Tapiţeria roşie a scaunelor şi a pereţilor interiori şi candelabrele de cristal, mai rezistă şi azi, deşi ploaia care trece prin acoperiş le-au afectat serios. Sala este cufundată în beznă şi supusă infiltraţiilor de aproape 3 ani, de când clădirea a fost debranşată de la energie electrică, pentru că nu şi-a mai plătit facturile. Aşa cum nici impozitele nu şi le-a mai plătit, ajungându-se la datorii imense, ce au condus la scoaterea la licitaţie de către ANAF.
La etajul clădirii mai există întregi şi curate doar sala de lectură şi un birou, în care ultimul administrator desemnat de proprietarul clădirii, Ilie Rădoi, a amenajat sediul unei firme de brokeraj în asigurări. În sala de lectură, plină de scaune cu tapiţerie roşie mai tronează şi acum un pian funcţional, construit de o firmă celebră de profil de la Viena. Restul încăperilor, nu puţine la număr, de la parterul şi etajul clădirii, sunt distruse de infiltraţii, sunt pline de vase în care proprietarii clădirii încearcă să colecteze o parte din apa de ploaie care curge prin acoperiş ca printr-o stropitoare, au pereţii verzi de mucegai şi decopertaţi până la zidărie. Dacă cineva are curajul să intre în vreunul din grupurile sanitare, va vedea o mizerie de nedescris, un adevărat focar de infecţie şi pereţi de pe care faianţa a căzut ca într-o casă părăsită.
Casa groazei
Tot la primul etaj al clădirii există câteva încăperi în care pe vremuri funcţiona sonorizarea şi erau adăpostite tablourile electrice. Astăzi, încercarea de a intra într-o astfel de încăpere este o aventură riscantă, deoarece, dacă nu te ucide mirosul pestilenţial, sigur te vei trezi cu o placă de tencuială în cap. Într-o altă sală, ce adăpostea un club pentru petrecerea timpului liber, cu mese de biliard şi de tenis de masă, parchetul este putred, pereţii decojiţi şi plini de mucegai, tavanele căzute, iar geamurile care nu se mai închid de ani de zile fac un zgomot sinistru atunci când bate vântul. O incursiune în această încăpere infectă şi plină de zgomotul ferestrelor trântite de vânt aduce aminte de celebrul serial de televiziune „Amintiri din Casa Groazei”. Asta ca să nu mai vorbim de felul în care şi această sală, dar şi celelalte, arată aidoma unor debarale în care sunt aruncate de-a valma tot felul de piese de mobilier vechi şi putrede.
Acoperiş cu plopi şi „piscină”
Dacă ai curajul şi foloseşti un fel de scară de incendiu pe care poţi urca pe acoperişul clădirii, doar priveliştea care se vede de aici e superbă, nu şi priveliştea acoperişului. Mai exact, de aici de sus se poate fotografia Biserica Catolică, Dunărea sau centrul municipiului. Ce şochează este, însă, priveliştea unui acoperiş ciuruit, cu gurile de scurgere înfundate şi pe care plopii cresc în voie. Pentru că acoperişul este străjuit de un zid înalt de aproape doi metri, atunci când plouă, aici se formează un lac în toată regula, un fel de piscină, în sensul sinistru al termenului. Îşi poate oricine închipui ce se întâmplă cu tonele de apă acumulate aici după ce încetează ploaia, adică în ce fel această imensă cantitate nu se evaporă, ci se scurge prin pereţii Casei de Cultură.
Trista istorie postdecembristă a Casei de Cultură din Orşova
La fel ca şi toate celelalte case de cultură din România, care au aparţinut defunctei Uniuni Generale a Sindicatelor din România (UGSR), şi cea din Orşova a trecut, odată cu transferul de patrimoniu sindical, în proprietatea sindicatelor democratice, care sindicate au înţeles în primii ani după revoluţie că bunurile peste care s-au trezit stăpâni sunt bune doar dacă aduc profit. Doar fostele hoteluri ale UGSR au fost apreciate de sindicalişti şi în mai mică măsură clădirile caselor de cultură. Casele de cultură au fost folosite de noii proprietari doar ca spaţii de închiriat de unde s-au scos ceva profituri, fără ca din aceste profituri cineva să mai investească în întreţinerea imobilelor.
Administratorii desemnaţi după Revoluţie la Casa de Cultură din Orşova erau schimbaţi anual, iar aici au funcţionat, ce-i drept, o perioadă, câteva spaţii comerciale şi câteva sedii ale unor firme de asigurări. În anul 1995 a luat fiinţă Asociaţia Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ACCSR), entitate care ar fi trebuit să aibă grijă de destinaţia culturală a acestor imobile. Nu s-a întâmplat acest lucru, deoarece sindicaliştii au motivat că nu au mai primit bani de la stat şi nici de la autorităţile locale şi că „nu există cultură fără bani”! Nici Primăria din Orşova nu s-a obosit prea tare să facă ceva pentru Casa de Cultură, ajunsă azi un focar de infecţie, de mizerie şi de nepăsare în centrul oraşului. Au mai fost câţiva oameni de afaceri, celebri în Orşova, pentru problemele lor penale, care ar fi vrut să preia clădirea, dar dacă s-ar fi putut mai degeaba. De asemenea, a mai fost şi o încercare, pur electorală, un fel de fantezie a fostului primar Constantin Negulescu, care spunea, prin 2007, că vrea să repare Casa de Cultură şi să o ia la Primărie.
„Anul trecut, o delegaţie a ACCSR a venit la Primăria Orşova şi a discutat posibilitatea ca această clădire să fie dată în administrarea municipalităţii pentru 10 ani, dar de atunci nu s-a mai făcut nimic. În schimb, Primăria ne-a taxat cu impozit retroactiv pe 5 ani în urmă, deşi exista o lege care spunea clar că instituţiile culturale sunt scutite de impozit. Eu nu ştiu cum a ajuns această clădire pe mâna celor de la ANAF, dar ştiu că de la peste 2 milioane de lei cât a fost suma de pornire a ajuns să se vândă cu circa 6 miliarde de lei vechi (600.000 de lei noi)”, spune administratorul imobilului, Ilie Rădoi.
Cumpărată şi salvată de penticostali
Când nu mai exista nicio speranţă, reprezentanţii Bisericii Penticostale TABOR, din Orşova, au cumpărat de la ANAF clădirea, cu suma de 600.000 de lei, ajutorul bănesc venit, desigur, de la fraţii din America. Aceştia spun că „poate aşa a fost voia lui Dumnezeu, ca această clădire să nu dispară distrusă de intemperii, mizerie şi nepăsare”. Aici vor fi investiţi circa 300.000 de euro şi clădirea va fi transformată în Centru Cultural Creştin, fără ca, spun noii proprietari, să fie distrus nimic din ceea ce a fost această casă de cultură, ci prin procedee speciale de restaurare.
„Acoperişul va fi reparat de o firmă din Irlanda, în interior va fi schimbat tot, va fi înlocuită tâmplăria şi instalaţia electrică, instalaţiile sanitare, scurgerile şi absolut tot ce e de restaurat va fi restaurat”, spune reprezentantul noului proprietar, Vasile Nichescu.
Reprezentantul Bisericii Penticostale TABOR, din Orşova mai spune că „dacă autorităţile au tratat cu nepăsare această clădire, salvarea ei vine, într-un fel, de la Dumnezeu!”.Contactat telefonic, secretarul Primăriei Orşova, Marian Boţilă, spune că din păcate clădirea nu a fost niciodată în administrarea Primăriei şi că ea a acumulat datorii atât la bugetul statului, cât şi la bugetul local, dar pentru că la nivelul municipalităţii nu s-au întocmit actele necesare pentru a fi scoasă la licitaţie şi executată silit de Primăria Orşova, ea a fost scoasă la licitaţie de ANAF, iar în acest fel Primăria nu îşi mai poate recupera din prejudiciu, decât cel mult 200.000 de lei.
Foto Casa de cultură din Orşova salvată de Dumnezeu
