sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Grevă la metroul londonez

Metroul londonez a fost oprit complet aseară, pentru prima dată din 2002, din cauza unei greve de 24 de ore declanșate de sindicaliști cu privire la înființarea unui serviciu de noapte, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Greva, care afectează milioane de călători din capitala britanică, a fost criticată de conservatorii de la putere. 'Circulația pe toate liniile de metrou este în prezent oprită. Metroul nu va funcționa joi', anunțat în jurul orei 20:30 (19:30 GMT) Regia Transportului în Comun din Londra (Transport for London—TfL).

TfL a adăugat că perturbările ar putea continua și vineri, cerând călătorilor să se deplaseze cu bicicleta. Pentru a suplimenta mijloacele de transport au fost introduse 200 de autobuze.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Această grevă 'este inacceptabilă și nejustificată', a apreciat premierul conservator David Cameron. 'Aceasta va afecta familii, muncitori, companii în toată capitala', a subliniat el.

Boris Johnson, primarul conservator al Londrei, a criticat la rândul său ceea ce a calificat drept o grevă 'din motive politice', cerând sindicatelor să pună capăt acestei mișcări cât mai curând.

Sindicatele RMT, Unite, TSSA și Aslef cer măriri de salarii din cauza înființării, la mijlocul lunii septembrie, a unui nou serviciu de noapte pe perioada week-end-ului.

În pofida unei noi oferte prezentate de London Underground (LU), compania care gestionează rețeaua de metrou, care a propus o creștere salarială de 2%, discuțiile între cele două părți s-au încheiat fără a se ajunge la un acord.

Politica