duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România, două medalii la judo

România a cucerit două medalii, una de argint şi una de bronz, la Campionatele Europene de judo pentru cadeţi de la Sofia, şi a ocupat locul 15 în clasamentul pe medalii. Rusia a ocupat prima poziţie a ierarhiei, cu 4 medalii de aur, 4 de argint şi 2 de bronz, urmată de Georgia, 2-3-5 şi Azerbaidjan, 2-0-1.

Vineri, Lidia Marin a câştigat argintul la categoria 40 kg, iar Vlad Luncan a cucerit medalia de bronz la categoria 50 kg. Tot vineri, Cătălin Mircea Mînzăteanu (60 kg), Mihaela Chiss (44 kg) şi Paula Gliga (52 kg) au ocupat locul 9. Pentru România au mai concurat Marius Constantin (55 kg), Florin Selea (60 kg), Adrian Stoica, Răzvan Bodea (ambii la 66 kg), Georgiana Ioniţă (44 kg) şi Cătălina Șchiopu (52 kg).

Delegaţia noastră a fost formată din 20 de sportivi, iar sâmbătă cea mai bună clasare a unui român a fost locul 7 ocupat de Răzvan Ciolan (cat. 73 kg). Andrei Pîrlogă (73 kg) şi Eduard Șerban (81 kg) s-au clasat pe locul 9. Au mai evoluat Mihai Tomescu (90 kg), Anca Filipişan (57 kg), Otilia Preda, Ilaria Toma (ambele la 63 kg), Alexandra Mazilu şi Floriana Văcaru (ambele la cat. +70 kg). La competiţie au participat 469 de sportivi, 259 la masculin şi 210 la feminin, din 41 de ţări.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica