sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

“Remember Cenaclul Flacăra”, în Centrul Istoric

Ediția a treia a Festivalului Internațional “Adrian Păunescu” se va desfășura, în intervalul 17-19 iulie, la Craiova, și va cuprinde, ca în fiecare an, două părți: Festivalul Internațional de Poezie și spectacolul “Remember Cenaclul Flacăra”.

Inițiatorul proiectului, Andrei Păunescu, a dat câteva detalii despre ediția a treia a festivalului.

“În cultură lucrurile noi sunt de fapt lucrurile vechi făcute tot bine, realizate cu temeinicie. Pentru noi românii este greu să facem lucrurile la fel de bine, desigur, împrospătându-le. Festivalul Internațional de Poezie va avea același format, vor concura autori de limba română indiferent de vârstă și de profesie. Vor fi și premii destul de consistente, lucru rar sau chiar unic, dacă ne gândim că în general să dau doar niște diplome. Spectacolul «Remember Cenaclul Flacăra» va fi nu neapărat o reeeditare a edițiilor precedente, ci tot o formă cât se poate de amplă și de generoasă a pieselor susținute de membrii Cenaclului Flacăra. Evident, vor fi unele modificări, unii artiști care nu au venit în anii trecuți vor fi acum, iar alții din anii precedenți nu au putut veni acum”, a afirmat Andrei Păunescu, pentru Jurnalul Olteniei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Față de anii precedenți, va fi susținut și un spectacol de interior, un concert al lui Nicu Alifantis.

“Important este că se păstrează coordonatele majore ale «Remember Cenaclul Flacăra» și a Festivalului Internațional de Poezie. Celelalte ediții ale «Remember Cenaclul Flacăra» au fost lângă statuia lui Mihai Viteazul, acum va fi într-o altă locație, în Centrul Vechi. În plus, va fi și un spectacol de interior, un concert susținut de Nicu Alifantis împreună cu trupa Zan, la Filarmonica Oltenia. Va fi și un drum la Bârca, în comuna natală a tatălui meu, unde va fi un alt moment artistic”, a detaliat Andrei Păunescu cele trei zile de festival.

 

Cenaclul Flacăra nu poate să moară niciodată

 

Andrei Păunescu a apreciat activitatea folkistă din Craiova și a reiterat ideea că acest gen nu va dispărea niciodată.

“Nu este întâmplător că în Craiova este un grup de câteva zeci de tineri, denumit Generația Folk, pe care îi învață bine Mădălina Amon, compozitor și interpret foarte bun. Folkul, ca și rockul, nu va dispărea, pentru că mereu are un mesaj. Nu poate să moară Cenaclul Flacăra pentru că în cluburi, în pub-uri sau la alte manifestări Flacăra vibrează. Nu are cum să moară dorința de a cânta pentru dragoste, pentru părinți, pentru țară, pentru dreptate socială”, a mai punctat Păunescu.

În final, acesta a explicat de ce s-a schimbat denumirea în “Remember Cenaclul Flacăra”.

“Cenaclul Flacăra nu poate să funcționeze dacă Adrian Păunescu nu este pe scenă. De aceea l-am denumit «Remember Cenaclul Flacăra» sau «Flacăra Vie a lui Adrian Păunescu». Gândiți-vă dacă Beatles ar reîncepe să cânte cu restul trupei, fără John Lennon și George Harrison, chiar dacă piesele sunt aceleași”, a conchis Andrei Păunescu.

Timp de trei zile, Craiova îl va omagia pe Adrian Păunescu. Vineri, 17 iulie, de la ora 17.00, va avea loc deschiderea Festivalului, în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă. Vor fi alocuțiuni, scurte momente literare și artistice și vizitarea Muzeului de Artă.

A doua zi, de la ora 12.00, va fi Concursul Internațional de Poezie la Filarmonica, aflat la ediția a III-a. Apoi, de la ora 19.30, în Piața Frații Buzești (Centrul Istoric), va fi concertul “Remember Cenaclul Flacăra”, susținut de: Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru, Emerich Imre, Magda Pușkaș, George Nicolescu, Valentin Moldovan, Vasile Mardare, Cristian Buică, Vali Șerban, Octavian Bud, Raul Cârstea, Mădălina Amon, Andrei Păunescu și trupa “Totuși”. Duminică, 19 iulie, de la ora 12.30, va fi un moment artistic în satul natal, la Casa de Cultură “Adrian Păunescu” din Bârca. La ora 14.00 va fi o vizită la casa părintească din Bârca, iar de la ora 20.00, Filarmonica Oltenia va găzdui un concert susținut de Nicu Alifantis și trupa Zan.

 

 

Politica