duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Săndoi: Vom face o rotaţie la nivelul lotului

Emil Săndoi consideră că în perioada de pregătire vor fi importante evoluţiile alb-albaştrilor, dar şi rezultatele înregistrate în amicale.

"În primul rând vom încerca să dăm șansă fiecărui jucător pe care-l avem în lot. Nu putem spune că nu ne interesează rezultatele din aceste partide, pentru că și victoriile din amicale au importanța lor. Ați văzut că  și în Antalya, când am disputat 12-13 meciuri amicale și nu am pierdut decât unul. Și atunci am jucat cu Kuban Krasnodar, cu Anji, cu Genclerbirligi, echipe bune. Ne interesează și rezultatele, dar în primul rând vrem ca în primele jocuri să facem o rotație la nivelul lotului, astfel încât fiecare dintre ei să joace cel puțin o repriză, după aceea deja va trebui să ne axăm mai mult pe primul 11", a afirmat Emil Săndoi pentru site-ul oficial al clubului.

  Tehnicianul oltenilor nu şi-a putut face o părere despre cele două achiziţii de până acum.

Policlinica Buna Vestire Craiova

"Mazarache este un jucător care a fost cooptat în lotul nostru pentru acest stagiu de pregătire și în perioada care urmează. Totul depinde numai de el. În antrenamente s-a prezentat bine, este un jucător care are o viteză bună, iar tot ceea ce face cu mingea, din punct de vedere tehnic, face în regim de viteză. Este un jucător de urmărit în continuare. Referitor la Popov: este un fundaș central, dar mai poate juca și pe alte posturi. Se vede că este un jucător cu experiență, de echipă națională și cred că va fi unul dintre jucătorii care va arăta constanță în evoluții, pentru că și valoarea și experiența pe care o are trebuie să-și spună cuvântul. A lăsat o impresie foarte bună până în momentul de față", a mai precizat Emil Săndoi.

Săndoi mizează pe Ferfelea şi Curelea

Deşi în sezonul precedent nu prea a putut conta pe ei, Săndoi are încredere în revirimentul cuplului Ferfelea-Curelea.

"În campionatul care stă să înceapă, de la Ferfelea și Curelea așteptăm mai mult, mai ales că ei s-au alăturat de la început în perioada de pregătire. Așteptăm aportul lor substanțial în jocurile amicale și oficiale pe care le avem. Sunt doi jucători care au o experiență deosebită, sperăm să se reintegreze cât mai rapid. Sunt convins că jucătorii care au avut evoluții foarte bune în campionatul trecut – Bălgrădean, Vătăjelu, Bawab, Rocha – vor avea prestaţii la fel de bune și în sezonul care stă să înceapă. Dumitraș, Achim, fundașii noștri centrali – Acka și Izvoranu, Madson este un jucător important, la fel Mateiu, chiar dacă a trecut printr-o perioadă mai grea, pentru că a venit după o accidentare destul de gravă, este un jucător, care are un potențial nemaipomenit și, pe care va trebui să-l fructifice în continuare. Tîrnăcop a fost util echipei, pentru că a jucat pe mai multe posturi, iar randamentul lui a fost constant bun, Băluță este un jucător tânăr care a crescut în ultima perioadă. Iar un jucător care ne-a lipsit foarte mult în retur, un băiat cu un potențial fantastic și căruia eu îi văd în continuare un viitor foarte frumos este Bancu. Atunci când am venit noi la echipă și până în momentul în care s-a accidentat a fost unul dintre cei mai buni de pe teren, a făcut diferența în foarte multe partide. Mă bucur pentru revenirea lui. A intrat pe final de campionat, a jucat puțin la Piatra Neamț, și acasă cu CFR Cluj. Este un jucător cu un potențial imens, de un caracter deosebit, este un adevărat profesionist, un jucător pe care nu doar antrenorii, ci și colegii lui îl apreciază. Așa cum Vătăjelu și Bălgrădean au ajuns la echipa națională și lui îi doresc, ca în cel mai scurt timp, să debuteze sub tricoul tricolor", a subliniat Emil Săndoi.

Jucătorii de la CSU Craiova au ajuns vineri în Austria, iar miercuri vor susţine primul meci amical în compania albanezilor de la Skenderbeu Korce. 

Politica