joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Kay gafează, Iaşiul se salvează!

Formaţia pregătită de Săndoi şi Cârţu continuă să acumuleze rezultate negative pe final de sezon. CSU cunoaşte un regres considerabil, aflându-se la a treia etapă consecutivă fără puncte şi la a şasea fără victorie. Ultimul eşec suferit de craioveni s-a consemnat sâmbătă, pe stadionul “Extensiv”, împotriva lui CSMS Iaşi, formaţie ce s-a salvat matematic de la retrogradare în urma victoriei din Bănie. Fostul tehnician al lui FC Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, a găsit şi el formula câştigătoare în faţa lui CSU, după Braşov şi Botoşani. Bine, craiovenii s-au bătut mai mult singuri, după o gafă de curtea şcolii în minutul 77 a lui Kay, care i-a pus practic mingea pe tavă lui Creţu, ce, depăşind lejer defensiva olteană, a scăpat singur cu Bălgrădean şi l-a executat fără emoţii.  

„A fost un meci echilbrat, am încercat să câştigăm. Am avut ocazii mari. E o victorie muncită, de care aveam nevoie. Sunt fericit pentru băieţi că ne-am salvat cu trei etape înainte de final. Vrem să urcăm cât mai sus în clasament. Am stat şase luni la Craiova, sunt fericit că m-am întors şi că am câştigat. Nu ştiu dacă voi rămâne la Iaşi, acum mă concentrez pe finalul de campionat. Voi vorbi cu preşedintele, cu primarul, după aia voi vedea”, a declarat Nicolo Napoli, la finalul victoriei obţinute la Craiova.

În etapa următoare, CSU Craiova se va deplasa în capitală, pe terenul lui Rapid Bucureşti, iar CSMS Iaşi va primi vizita lui CFR Cluj. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-a găsit un vinovat! Destinul … 

După ce a contabilizat şi a treia înfrângere, Sorin Cârţu, unul dintre tehnicienii lui CSU Craiova, spune că destinul e cel care a adus acest impas la echipă, împreună cu o abordare greşită a strategiei încă din iarnă. 

“Câştigăm toţi, pierdem toţi, nu putem da vina pe un anumit compartiment sau jucător. Sunt supărat pentru că azi nu a fost un meci pe care trebuia să îl pierdem, suntem pedepsiţi de destin, trebuie să încercăm să îl schimbăm. Echipa n-a avut o prestaţie proastă, în principiu, până la faza golului, este păcat de rezultat pentru că nu am avut o prestaţie rea. Am adus de multe ori mingea în situaţie de finalizare, dar ne-a lipsit precizia, sângele rece. O mare parte din vină o am şi eu, trebuia ca în iarnă când am ales strategia pentru acest retur să fiu mai vehement cu cerinţele mele, nu mai e nevoie să ne ferim de acest aspect. Suntem o echipă cu mari probleme când jocul este aglomerat, pentru că nu avem un vârf veritabil de atac, ne putem exprima doar pe spaţii deschise. Nu ne mai propunem nimic pentru următoarele etape. Este o pedeapsă de sus ce se întâmplă acum, dar ne ducem crucea până la final. ”, a declarat Sorin Cârţu. 

Sursă foto: csuc.ro

Politica