joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovean la judecată pentru contrabandă cu țigări

Un tânăr de 30 de ani din Craiova, prins în luna ianuarie cu peste 500 de pachete de ţigări de contrabandă în maşină de polițiști, a fost trimis în judecată, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru infracțiuni la regimul vamal. Odată cu constatarea legalității actului de sesizare a instanței, judecătorii au menținut și măsura controlului judiciar față de tânăr, care nu are voie să părăsească țara și care riscă o pedeapsă ce poate ajunge până la 7 ani închisoare pentru faptele sale. 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj anunțau că, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au introdus, pe 6 ianuarie 2015, în arestul unității, pe baza de ordonanţă de reţinere pe 24 de ore, pe Irinel Constantin Pescaru, de 30 ani, din Craiova, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. Bărbatul fusese prins cu ţigări netimbrate în cadrul unei razii rutiere. Astfel, conform informațiilor IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit în trafic, pe strada „Henry Ford” din Craiova, un autoturism Ford la volanul căruia a fost identificat Irinel Constantin Pescaru, de 30 de ani, din municipiu. La verificarea efectuată în interiorul autoturismului, polițiștii de la Rutieră au descoperit 502 pachete de ţigări marca Diva, fără timbru fiscal (10.040 ţigarete), cu o valoare de 6.000 lei, așa că și-au anunţat colegii de la Serviciului de Investigare a Fraudelor, care au ajuns la faţa locului şi au preluat cercetările. Tânărul a fost dus la sediul poliţiei pentru audieri, apoi a fost introdus în arestul IPJ Dolj, pe bază de ordonanţă, iar autoturismul folosit la comiterea faptei, precum şi ţigaretele au fost indisponibilizate şi predate Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova pentru calcularea prejudiciul adus bugetului de stat.

„Suspectul urmează să fie prezentat magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile”, declara, la momentul respectiv, subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe 7 ianuarie a.c. Irinel Constantin Pescaru a fost prezentat Judecătoriei Craiova, care a respins arestarea preventivă a acestuia dispunând punerea lui în libertate, însă procurorii parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au contestat hotărârea, iar pe 12 ianuarie Tribunalul Dolj a luat față de craiovean măsura controlului judiciar.

Între timp, anchetatorii au finalizat cercetările în dosar și au întocmit rechizitoriul prin care Pescaru a fost trimis în judecată în baza art. 270, alin. 1 din Codul Vamal, conform căruia introducerea sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Pe 10 martie s-a înregistrat dosarul la Judecătoria Craiova și, după ce mai bine de o lună instanța a analizat toate probele administrate în cauză, în procedura de cameră preliminară, joi, 30 aprilie a.c., a constatat legalitatea probatoriului și a dispus începerea judecății.

“Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu numărul 78/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova privind pe inculpatul Pescaru Irinel Constantin trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.270 alin.3 din Legea 86/2006, cu referire la art.270 alin.1 din Legea 86/2006, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Pescaru Irinel Constantin . Stabileşte termen la data de 07.05.2014 în şedinţă publică, pentru când se va cita inculpatul şi partea civilă. Admite cererea inculpatului de modificare a obligaţiilor impuse ca urmare a măsurii preventive a controlului judicar luată faţă de inculpatul Pescaru Irinel Constantin, prin încheierea nr.5 din data de 12.01.2015 a Tribunalului Dolj, în dosarul nr. 235/215/2015. Dispune ca pe timpul controlului judiciar, inculpatului Pescaru Irinel Constantin să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. Definitivă cu privire la legalitatea sesizării instanţei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare, cu privire la modificarea obligaţiei impuse ca urmare a măsurii preventive a controlului judicar. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.04.2015,” se arată în încheierea de ședință a Judecătoriei Craiova.

Politica