vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Mahărul Cornu Georgică şi 18 ,,agarici”, încătuşaţi

În dosarul penal cu prejudiciu de 9 milioane de euro în urma audierilor de la IPJMehedinţi au fost reţinute pe bază de ordonanţă 19 persoane, între care şi omul de afaceri Georgică Cornu.  Cornu a primit ordonanţă de reţinere în cursul nopţii de marţi. Totodată, la audieri a fost adus şi administratorul unor firme deţinute de Georgică Cornu, Lucian Caraiman, dar acesta a fost lăsat în libertate în urma audierii.Şi Nicolae Semen, cumnatul primarului din Baia de Aramă a plecat de la sediul IPJ Mehedinţi, după ce a fost audiat, acesta fiind administratorul firmei Trans Exfor care a aparţinut primarului Rafael Dunărinţu, până în anul 2009. Ieri, cei 19 reţinuţi urmează să fie prezentaţi  magistraţilor Tribunalului Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă pentru acuzaţii de evaziune fiscală şi spălare de bani. În urma percheziţiilor, de marţi dimineaţa, în Bucureşti şi alte zece judeţe, anchetatorii au indisponibilizat un număr de 16 autoturisme a căror valoare depăşeşte 600.000 de euro. Între aceste autoturisme se regăsesc două BMW X5, două Porche Cayenne şi un VW Touareg.

De asemenea, în urma percheziţiilor, de la cele 49 de persoane aduse la audieri la sediul IPJ Mehedinţi, a fost ridicată în cash, suma de 700.000 lei şi s-au indisponibilizat bunuri imobile în valoare de 360.000 lei.  Un număr de 61 de percheziţii s-au desfăşurat în municipiul Bucureşti şi 10 judeţe: Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj şi Dâmboviţa, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de acestea.

Din cercetări, a rezultat faptul că, în perioada 2008-2014, 101 persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale. De asemenea, aceştia sunt bănuiţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro (peste 1 miliard de lei), pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.
Se arată într-un comunicat al Poliţiei Române

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prin aceste operaţiuni fictive ar fi prejudiciat bugetul general consolidat cu peste 9 milioane de euro.Poliţiştii au mai arătat că prin intermediul societăţilor controlate, cei în cauză ar fi efectuat mai multe tranzacţii financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor. Astfel, aceştia ar fi disimulat provenienţa şi circulaţia banilor. Primul audiat încătuşat a fost Constantin Vârvoreanu, un fost pădurar din comuna Bâcleş, judeţul Mehedinţi, ce a devenit peste noapte om de afaceri care deţine, printre altele, maşini de transport forestier.
Iulian Gogonea

Politica